Ceea ce îl deosebeşte pe un om religios de unul laic este tocmai legătura cu divinitatea. De altfel, cea mai acceptată definiţie a religiei este legătura liberă şi conştientă a omului cu Dumnezeu. Această legătură cu Domnul se realizează prin rugăciune. În Biserica Ortodoxă prin rugăciune înţelegem: „mijlocul de a ne pune în legătură directă cu Dumnezeu, prin înălţarea gândului, a inimii, a voinţei noastre spre El” [Branişte: 2001, 414].

Sfinţii Părinţii definesc rugăciunea drept convorbire, vorbire sau înălţare a minţii către Dumnezeu. Rugăciunea mereu a avut un caracter public sau obştesc şi unul particular, fiind recomandată acasă şi în orice împrejurare a vieţii.

Şi dacă rugăciunea liturgică sau bisericească este încadrată în cult şi cuprinsă în cărţi de slujbă, unele rugăciuni particulare reprezintă exprimarea sinceră şi curată a sentimentelor, a trăirilor, precum şi a nevoilor fiecărui credincios.

Deşi cartea Ceaslovul se foloseşte în timpul serviciilor divine, ea este recomandată şi credincioşilor, din care se pot ruga acasă. Aici găsim rugăciunile de dimineaţă şi de seară, acatiste, canoane etc. Însă în majoritatea caselor credincioşii au acceptat cărţulii de rugăciuni care adesea sunt mai compacte şi mai succinte.

Chiar şi cele mai simplificate cărţi de rugăciuni sunt o adevărată povară pentru începători, care cu greu deschid astfel de cărţi, fiind neîndemânatici şi neştiind cum să se roage. Unui novice în rugăciune îi apar din start o sumedenie de întrebări: Când şi cum să se roage? În glas sau în tăcere? În picioare sau în genunchi? Singur sau cu membrii casei? etc.

Apoi sunt utilizate cărţi de rugăciuni „standard”, după care se roagă toţi membrii familiei. Unii au frumosul obicei de a se ruga împreună, de la mic la mare.

Însă aici apar alte dificultăţi şi nereguli, că nu toţi sunt în stare să asimileze aceste rugăciuni şi este nevoie de timp pentru a pătrunde în esenţa rugăciunii.

Astăzi, apar tot felul de cărţulii explicative în care sunt prezentate principalele rugăciuni. Cea mai importantă rugăciune rămâne a fi cea domnească, deci „Tatăl nostru…”, care este profund tălmăcită. Avem deja editate câteva cărţulii pe înţelesul copiilor, ce cuprind explicaţii semantice, dar şi imagini, care-i ajută să pătrundă în esenţa lucrurilor [Tatăl Nostru: 2012; Tatăl nostru: 2013].

Acum câţiva ani am avut ocazia să urmăresc cum micuţul băiat al interpretului Pavel Stratan, la doar doi ani rostea Rugăciunea Domnească [Stratan: 2015]. Însă una e să-l înveţi pe copilaş să rostească o rugăciune şi alta e să se roage.

Copiii nu trebuie impuşi să rostească aceleaşi rugăciuni de rând cu maturii. Pe măsura creşterii lor, li se adaugă rugăciuni la diferite ore ale zilei şi în diverse împrejurări ale vieţii.

Să analizăm doar Rugăciunile dimineţii, pentru a înţelege ce ar trebui să includă acestea în funcţie din vârsta biologică şi duhovnicească a fiecăruia.

Rugăciunea trebuie să vină nu doar de pe buze, ci din minte şi din inimă. Cel care se roagă se cuvine să pătrundă în esenţa cuvintelor şi să fie conştient de ceea ce realizează. „Cuvintele rugăciunii trebuie rostite având credinţa că Domnul vă priveşte şi vă ascultă”, ne învaţă marele nevoitor, Părintele Tadei (1914-2003).

Cel care se pune la rugăciune, indiferent de vârstă şi ceasul zilei, urmează să ajungă la o pace lăuntrică. „Din tăcere se naşte liniştea, iar din linişte – rugăciunea.”, ne spune Sf. Varsanufie de la Optina (1845-1913). Însă pentru a ajunge la o adevărată rugăciune trebuie s-o facem cu multă dragoste: „Rugăciunea trebuie însoțită de dragoste. O rugăciune fără dragoste este ca o pasăre fără aripi: i se pare că-i frumoasă, dar n-are aripi și nu poate zbura.”, zice Părintele Amfilohie Makris din Patmos (1889-1970).

Cel mai greu e să-l predispui pe om la rugăciune, pentru ca în timp el să se roage de sine stătător şi cu osârdie.

În unele cărţi de rugăciune, pentru copilaşi este recomandată rugăciune o scurtă. Cea mai

frecventă este cea către Îngerul păzitor:

„Înger, îngeraşul meu,

Ce mi te-a dat Dumnezeu,

Totdeauna fii cu mine

Totdeauna fii cu mine

Şi mă-nvaţă sa fac bine!

Eu sunt mic – tu fă-mă mare;

Eu sunt slab – tu fă-mă tare;

În tot locul mă-nsoţeşte

Şi de rele mă fereşte!…”

Chiar şi aceste rugăciuni elementare urmează să fie explicate şi pătrunse pe măsura creşterii copilului.

Societatea în care trăim ne arată că o bună parte din credincioşi au rămas la această rugăciune pentru copii şi cel mult ştiu rugăciunea „Tatăl nostru…”, prin aceasta demonstrând un infantilism duhovnicesc.

Deşi unii afirmă că se roagă cu cuvintele proprii, în gând, adesea rostind doar „Doamne, ajută!”, aceasta o realizează foarte rudimentar şi o astfel de rugăciune este mai degrabă un obicei sau un reflex de a rosti câteva cuvinte şi de a te însemna cu semnul crucii.

Pentru o persoană înduhovnicită poate nici nu-i cazul să rostească multe cuvinte, căci se roagă cu inima. Secole la rând creştinii nu ştiau carte, dar ştiau să se roage. Pe unii i-a înălţat şi i-a sfinţit poate o scurtă rugăciune: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul/păcătoasa”.

„În principiu, ne putem ruga lui Dumnezeu cu orice cuvinte şi în orice limbă, numai că în rugăciunile improvizate ale creştinilor (mai ales ale celor mai „îndepărtaţi de Biserică”) se pot strecura multe greşeli, care pot face rugăciunea greşită şi „ineficientă”. De aceea, Biserica recomandă rugăciuni corecte: fie de inspiraţie biblică – cum sunt Psalmii sau „Tatăl nostru…”, fie rugăciuni scrise de anumiţi Sfinţi, care prin viaţa lor au bine-plăcut lui Dumnezeu, devenind pentru noi modele duhovniceşti demne de urmat. Iată de ce Biserica reeditează sistematic diferite cărţi de rugăciuni, pentru ca creştinul să se roage „corect” şi „suficient”, urmând exemplul Sfinţilor”, ne spune ieromonahul Petru Pruteanu în prefaţa unei cărţi de rugăciuni [Carte de rugăciuni: 2014, 4].

Probabil orice carte de rugăciune ne poate învăţa să ne rugăm, e un ghid în rugăciune.

Apoi rugăciunile, inclusiv cele de dimineaţă, cuprind nişte stări şi realităţi prin care trecem chiar fiziologic în fiecare zi.

Atunci când ne deşteptăm, mai întâi mulţumim Domnului pentru noaptea petrecută în pace şi cerem luminarea şi binecuvântarea unei noi zile, apoi rostim rugăciuni pentru toate nevoile sufletului, de ajutor în toate lucrările ce urmează să le înfăptuim, apoi invocăm în rugăciune ajutorul Maicii Domnului, a Sfinţilor, a Îngerilor etc.

Dificultatea ţine de conţinutul textelor rugăciunii, unele fiind scrise în anumite împrejurări şi sunt expresia unor trăiri încă din perioada vetero-testamentară. Astfel, unora le vine greu să înţeleagă Psalmul 50, dacă nu ştie cine este autorul şi de ce se pocăieşte scriind aceste rânduri.

Apoi e dificil să pătrunzi toate cuvintele, care au un anumit specific şi nu sunt folosite în limbajul uzual. Mulţi credincioşi mărturisesc că iniţial au avut nevoie de dicţionare şi explicaţii suplimentare pentru a înţelege anumite pasaje din rugăciuni.

Reieşind din cele expuse, urmează să punem la dispoziţia credincioşilor cărţi potrivite şi tălmăciri, iar în cadrul predicilor şi catehezelor să se facă explicaţii de la cele mai elementare cuvinte şi expresii, până la cele mai profunde învăţături ale Bisericii şi astfel nu vom greşi.

„Doamne, învaţă-ne să ne rugăm” (Luca 11, 1).

Conf. univ. dr. Octavian Moşin,

1. Branişte, E. prof. dr. Branişte, E. prof., Dicţionar Enciclopedic de Cunoştinţe Religioase, Editura Diecezană Caransebeş, 2001, ISBN 973-97569-72.

2. Carte de rugăciuni, Editura „Viaţa adevărată”, Chişinău, 2014, ISBN 978-9975-4441-9-4.

3. Stratan, C. Tatăl nostru (rugăciune la 2 ani). [Accesat 01.05.2015] Disponibil: https://www.youtube.com/watch?v=u2Qyn3AkAqc

4. Tatăl nostru. Rugăciunea Domnească pe înţelesul copiilor. Editura Cuvântul-ABC, Chişinău, 2012, ISBN 978-9975-4377-1-4.

5. Tatăl nostru. Editura Doxologia, Iaşi, 2013, ISBN 978-606-666-140-9.