Ne convingem de această realitate că în viață ești, adică trăiești, cât dăruiești.

Ne punem această întrebare: Mai credem în Hristos cel Înviat? Deși ne salutăm și transmitem acest mesaj timp de patruzeci de zile după Sfânta Înviere, nu știm câți cu adevărat sunt convinși de această realitate.

Adesea ne este frică să fim sinceri, nu cumva să fim răniți sau trădați…

Un aspect atât de actual pentru societatea de astăzi rămâne a fi trădarea.

Vorba proverbului: ”A fi domn i-o întâmplare, a fi om e lucru mare”.

Firea creștină mereu a fost una optimistă, plină de viață și dornică de a se oferi aproapelui.

Adesea ajungem la această realitate că Dumnezeu lucrează prin oameni concreți, pe care îi trimite în cale. Urmează doar să-i descoperim și să fim unii altora de folos.

Se pierde din rușinea de altădată, ba chiar din bunul simț.

Prietenia ar trebui să fie o virtute căutată și experimentată de către fiecare.

Încercăm să revenim la educația copiilor. Totul pornește de la educația creștinească, care ar trebui să înceapă cu mult înainte de nașterea noastră, a fiecăruia în parte.

Astăzi omul se izolează și se dezvață să comunice cu semenii. Pe unii îi adună laolată patimile, ceea ce duce la niște relații vicioase. Să înăbușim patimile, care ne îngroapă viața!

De această realitate ne convingem, cei care ne abatem de la drumul firesc și căutăm alte căi, soluții și un alt mod de viață, fără de Dumnezeu.

Pacea este caută de către fiecare suflare omenească. În mănăstire guști din ea, însă după lupte grele și crâncene.