Sf. Ierarh Grigorie Dialogul, pe care îl pomenim astăzi, a spus spre luare aminte: „În fiecare zi vă hrăniți trupurile cu cele necesare pentru a le păstra sănătoase. În același fel faptele voastre bune trebuie să fie hrana zilnică a inimilor voastre. Trupurile sunt hrănite cu mâncare, iar sufletele cu fapte bune. Nu trebuie să refuzați sufletelor, care vor trăi o veșnicie, ceea ce oferiți trupului, care este supus morții.”

Și cu adevărat, hrănirea sufletului ne deschide mai larg ochiul cunoașterii dumnezeiești.

Poate că mulți dintre voi ați observat că, în perioada postului, Dumnezeu ne trimite în cale mai mulți oameni oarecum deosebiți, ne ajută să-i observăm, ca să putem lua de la ei lecții memorabile.

Ca preot, dar și la chemarea sufletului, am avut bunul prilej să merg la mai mulți bolnavi țintuiți la pat, care sunt dornici de cele sfinte. Când văd potirul cu Sf. Împărtășanie sau chiar sticla cu agheasmă, uleiul sfințit, se luminează, fiind gata să se apuce de cele sfinte ca de ultimul fir de ață care duce spre vindecare, cerând iertare și ajutor de la Domnul. Mulți dintre ei mărturisesc că în boală și suferință l-au aflat pe Dumnezeu, că rugăciunea i-a menținut în pace și prin ea dobândesc puteri să reziste durerilor de-a dreptul infernale.

În dimineața unei zilei dau cu ochii de un tânăr care căuta ceva de mâncare într-un tomberon. A găsit o bucată de pâine și câteva legume. Le înfuleca cu poftă. Părea că nu a mâncat de o veșnicie, dar, când l-am întrebat dacă are nevoie de ceva, zâmbind, a zis să fiu liniștit, că el se descurcă, că astăzi nimeni nu moare de foame și că înfometarea e chiar spre binele nostru.

Tot în aceste zile Domnul mi-a dat ocazia să descopăr dintr-o altă perspectivă o persoană care de mai mulți ani petrece de rând cu oamenii fără de adăpost: l-am văzut ca om inteligent, școlit și am aflat că este antrenat în diverse proiecte de cercetare.

În boală, în lipsuri, în neacceptarea de către societate, acești semeni ai noștri nu l-au pierdut pe Dumnezeu. Gândind la ei, îmi vine în minte învățătura unui alt sfânt pomenit astăzi, Sf. Simeon Noul Teolog: „Domnul a primit să ia asupra Sa chipul fiecărui om lipsit și să Se unească pe Sine cu fiecare, ca fiecare, văzând pe fratele său ca pe Dumnezeu, să-l primească și să-l socotească ca pe Acela și să deșerte avutul său spre slujirea lui, precum și Hristos Și-a vărsat sângele Său pentru mântuirea noastră.”

A-l primi și a-l socoti pe fratele, colegul, vecinul, necunoscutul din stradă aflat la nevoință ca pe Dumnezeu este o altă lecție a postului, o cale sigură de a ajunge la Cer. Or, așa cum spunea Sf. Grigorie Teologul „Cerul este, adesea, mai aproape de noi atunci când ne aplecăm, decât atunci când ne înălțăm”.

Îți mulțumim, Doamne, că prin post, prin aplecarea capetelor, putem vedea cât de frumoasă și profundă este lumea din jur.

Preot Octavian Moșin