Zilele acestea am avut ocazia să comunic cu un număr mare de tineri: unii absolvenți de gimnaziu, alții de liceu, dar și cu cei mai „bătriori” – absolvenți de licență sau master.

Toți bucuroși că au mai trecut de o etapă a vieții!

Discutând cu o parte dintre ei, am aflat cu tristețe că nu prea vor să se rețină acasă, vor undeva… în lumea mare.

E bine că vor, că au aspirații, doar că, de cele mai multe ori, planurile lor sunt de-a dreptul precare.

Pe un băiat îl întreb „Încotro?” și el îmi răspunde cu o vădită mândrie: „Olanda!”. „Ai fost pe acolo, ai rude? Cunoști universitățile, au specialitatea care te interesează?” încerc să aflu și eu, neștiutorul. „Mai contează?! Important e să te rupi de provincie!” îmi răspunde el sarcastic, sugerându-mi astfel că nu are plăcerea să asculte contraargumente.

Copii naivi, îmi spun. Doar că în spatele lor ar trebui să fie niște părinți înțelepțiți de experiența vieții, cel puțin.

Dar, constatăm cu regret, „prinții” și „prințesele” noastre au intrat în rol: ei sunt cei care dictează părinților regulile jocului. Și maturii se pun pe căutat, pe întrebat: unde e locul cel mai călduț pentru urmaș, mai cu perspectivă, cu salarii/burse mai mari și eforturi mai puține.

Atât de ușor și ieftin ne „cumpără” odraslele noastre!

Încotro, dragii mei? De asta creștem, educăm, formăm atâția oameni frumoși și competenți, ca să îi aruncăm într-un ocean necunoscut?…

„Ce e în mână, nu este minciună”, zice un proverb. Să desfacem pumnul, poate că palma noastră nu e goală, poate că avem în mână exact ce ne trebuie pentru creșterea intelectuală, dar și cea spirituală a celor care ne vor moșteni!

Chiar dacă eu cred și simt că nicăieri nu e mai bine ca acasă, totuși intenția nu e să opresc pe cineva din drum, cu atât mai mult să condamn.

Dar aș vrea, măcar în momentele cruciale ale vieții, să-i ajutăm pe copiii noștri să aleagă calea spre ceva mai bun, mai sigur, mai ziditor vieții.

Preot Octavian Moșin