Tabăra Faptelor Bune la Mănăstirea Briceni

În perioada 20-22 august s-a desfășurat o nouă ediție a Taberei Faptelor Bune la Mănăstirea ”Învierea Domnului”, or. Briceni.

Circa 30 de adolescenți din diverse parohii ale municipiului Chișinău au petrecut într-o tabără neordinară, încercând să trăiască în amosfera mănăstirească.

Astfel, pe parcursul a trei zile copiii au participat la serviciile divine, primind Tainele Spovedaniei și Împărtășaniei. În aceste zile le-au lipsit telefoanele, fiind înlocuite cu ascultări. Aceștia au fost implicați la curățenia din incinta mănăstirii, au cules ghinde în scopuri medicinale și au adunat vreascuri pentru foc.

Nevoitoarele mănăstirii au primit copiii cu mult drag, încercând să le explice diverse lucruri specifice unui așezământ monastic. Adolescenții au interacționat și cu egumena Daniila (Mereuță), care a avut povețe de viață pentru fiecare, tratându-i cu dragoste părintească.

Tabăra a presupus și vizitarea mai multor locuri și edificii sacre din zonă. În acest sens, maica stareță, dimpreună cu prof. Andrei Dumbrăveanu de la Universitatea de Stat din Moldova, au organizat un itinerar de-a lungul Prutului.

Adolescenții au fost primiți cu o desobeită ospitalitate în satele Trebisăuți și Pererîta, fiind întâmpinați chiar de primarii satelor, vizitând muzee, instituții locale, precum și alte locuri pitorești. Un moment aparte a fost vizitarea casei-muzeu a regretatului poet Grigore Vieru.

O altă descoperire a fost muzeul particular ”Galerie Istorică” al familiei Cojocari din or. Briceni. Aici copiii au trăit o adevărată lecție de istorie, pornind de la cele mai vechi obiecte casnice până la cele de vânătoare și la galeria de arme de luptă.

Copiilor nu le-a lipsit distracția, aceștia fiind implicați în jocuri, drumeții prin pădure și scăldat într-un bazin particular.

Bucatele servite au fost de post și strict mănăstirești, iar copiii au urmărit procesul de pregărire a mâncării la foc afară, așa precum era pe vremuri.

Membrii taberei cu greu s-au despărțit de nevoitoarele mănăstirii, împreună cu care au intonat pe parcursul șederii cântarea pascală ”Hristos a Înviat!”, cu care se salută zilnic și care este intonată în sfânta mănăstire.

Maica stareță i-a îmbrățișat pe toți la despărțire, îndemnându-i să revină la mănăstire.

În drum spre casă a fost vizitată mănăstirea Zăbriceni, iar ultimul popas a fost la Biserica ”Sf. Petru Movilă” din s. Dumbrava, Chișinău.

Tabăra a fost organizată de către Parohia Dumbrava, iar în calitate de însoțitori și pedagogi au fost preotul Octavian Moșin, dimpreună cu preoteasa Natalia.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Arhiva

Înscris în


Resurse


free counters