Am spus cu diferite ocazii că postul se asociază nu doar cu abţinerea de la mâncare şi distracţie, cu rugăciunea şi pocăinţa, dar şi cu săvârşirea faptelor bune.

Pentru mulţi milostenia se limitează doar la gestul de a-i întinde un ban celui care cerşeşte. Dar şi aici sunt numeroase discuţii. În primul rând, cerşitul este interzis prin lege, apoi cei care cerşesc nu sunt chiar cei mai nevoiaşi şi adesea din cerşit îşi fac profesie.

Luni întregi stătea o mamă cu pruncul în braţe la o intersecţie din centrul Chişinăului. Îi spuneam, de fiecare dată când o vedeam, că sunt în căutarea unui loc de muncă pentru ea. Dânsa mereu îmi mulţumea şi-mi zicea că aşteaptă un răspuns. După ceva timp i-am găsit de lucru într-o cantină socială, unde ar fi putut să ia masa şi să câştige un salariu decent.

Când i-am adus bucuria, mi-a reproşat: „Dar aici ce fac, nu muncesc?! Acesta nu-i lucru?!”

Poate de aici şi dezamăgirea multora care ar face mai des milostenie, dar văd aceleaşi feţe care tot cer, tot stau goi şi pătimaşi în stradă. Apoi se mai zvoneşte că cineva câştigă bani buni pe seama lor. Domnul ştie…

Uneori chiar în biserică suntem asaltaţi de numeroşi cerşetori şi nevoiaşi, unii îţi cer de la un leu până la zeci de mii de euro pentru operaţii, locuinţe şi multe alte necesităţi ale vieţii. Ce e de făcut? Să-i ajuţi în măsura posibilităţilor, iar eu le dau atâta de cât nu-mi va părea rău şi voi uita când, cui şi cât i-am oferit!

Aşa ne învăţa şi regretatul părinte Sofian Boghiu: „Când dai, să nu-ţi pară rău. Să dai cu bucurie că lângă tine e îngerul care te scrie în cartea cu fapte bune. Iar dacă îţi pare rău, nu te poate scrie că te îndoieşti în inima ta. Şi lui Dumnezeu nu-I plac îndoielile. Dumnezeu e drept şi bun şi vrea să fim şi noi la fel.”

Însă milostenia este o noţiune mult mai profundă. Nu contează ce dai, dar cum dai şi dacă împarţi, s-o faci din inimă, cu dragoste. Iată ce ne spun sfinţii despre milostenie: „De ai ceva mai mult decât ce este de trebuință zilei, împarte săracilor, și apoi vino și adu cu îndrăzneală rugăciunile tale”, căci „Nimic nu poate apropia inima mea așa de mult de Dumnezeu, ca milostenia” (Sfântul Isaac Sirul).

Apoi milostenia nu se măsoară în bani, căci avem diverse fapte ale milei trupeşti: să hrănim pe cel flămând şi să potolim setea celui însetat, să îmbrăcăm pe cel gol şi să îngrijim de cel bolnav, să cercetăm pe cei întemniţaţi şi să îngropăm pe cei răposaţi; precum şi fapte ale milei sufleteşti: să-l ferim pe aproapele de păcat, să-l ajutăm şi să-l îndrumăm pe cel neştiutor, să ne rugăm şi să mângâiem pe cei întristaţi, să iertăm pe cei din jur şi să suferim cu răbdare când suntem nedreptăţiţi.

Iar cel care râvneşte o viaţă morală desăvârşită, de rând cu dragostea faţă de Dumnezeu şi aproapele, poate urma sfaturile Mântuitorului: să împartă averea săracilor; să se lepede de sine, adică de toate poftele şi plăcerile sale trupeşti; să-şi ia crucea, adică să sufere greutăţile pe care le-ar întâmpina pe calea desăvârşirii sale creştineşti; să urmeze lui Hristos, adică să se jertfească pe sine spre binele şi mântuirea altora; pentru ca în ultimă instanţă să poată urma Mântuitorului.

Fie ca această perioadă să ne trezească la mai multă milostenie, căci „lauda creştinilor este primirea străinilor şi milostivirea. Lauda şi mântuirea creştinilor este că,

totdeauna, la masa lor, săracii şi sărmanii şi străinii să mănânce împreună cu ei, că din casa lor Hristos niciodată nu va lipsi.” (Sf. Efrem Sirul).

Preot Octavian MOŞIN