Adesea vorbim despre Cruce ca un element de baza al creștinismului, înțelegând că pe ea S-a așezat chiar Dumnezeu, sfințind-o, iar prin Înviere ne-a dat șansa vieții veșnice.

Unii cred, alții nu acceptă Crucea, după cum ne spune și apostolul: ”Cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu.” (I Corinteni 1, 18).

Crucea ca mijloc de tortură și semn al batjocurii, prin Hristos Cel Înviat devine semnul biruinței asupra morții și prin care mărturisim identitatea noastră creștină.

A ne face semnul crucii înseamnă a-l mărturisi pe Hristos, a-l face prezent, a-l actualiza în viața noastră. Aceasta confirmă niște realități, ne pune într-un timp și spațiu sacru.

Mi-a plăcut cum un bătrân își învăța copilul să-și facă semnul crucii trecând pe lângă biserică, spunându-i că asta înseamnă a te saluta cu Dumnezeu. Și dacă e firesc să te saluți cu cineva pe care îl cunoști, cunoscându-l pe Dumnezeu, cum să nu te însemni cu semnul crucii trecând pe lângă troiță, pornind o lucrare sau mulțumindu-i pentru orice binefacere primită?

Îmi amintesc de un finuț de botez, cam ager de felul lui, care atunci când mă vedea în biserică mă saluta în glas: ”Bună ziua, Doamne!”, iar când pleca, deschidea ușa altarului și-mi șoptea: ”La revedere, Doamne!”. Atât de mult m-a impresionat acest copilaș, înțelegând că trebuie să fim aidoma copiilor, sinceri și să vorbim atât de firesc cu Dumnezeu.

El este oriunde, dar mai cu seamă în biserică ne întâlnim cu Hristos pe viu, prin Trupul și Sângele Său la Împărtășanie.

Când ne însemnăm fruntea noastră, cerem de la Dumnezeu luminarea minții, să gândim și să credem corect, înțelegând că cele trei degete împreunate se referă la Sfânta Treime. Apoi le punem la piept, cerând de la Dumnezeu să ne dea inimă bună, dar și sănătate trupului. Le punem apoi la umeri, să ne întărească braţele pentru a putea câştiga prin muncă pâinea cea de toate zilele şi pentru a ne agonisi toate cele de trebuinţă vieţii. Astfel, simţim mintea, inima şi braţele, gândirea, simţirea … sub ocrotirea Domnului.

Braţele oricărei cruci simbolizează cele patru zări ale pământului, iar Biserica devine o nesfârşită cruce întinsă peste veacuri şi locuri, prin care se realizează comuniunea oamenilor cu Dumnezeu.

Evocând Crucea, ne amintim de Hristos Cel Înviat și de învierea noastră, a fiecăruia în parte. Iar prin cântarea „Crucii Tale ne închinăm Hristoase şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o mărim” ne asumăm Crucea în speranţa Învierii.

Preot Octavian Moșin