Frumusețea, bogăția, înălțimea spirituală sunt printre calitățile ce se văd din interior.

Zilele acestea am poposit la mănăstirea Suruceni, care renaște din ruini și anonimat grație nevoitoarelor de acolo și, în special, maicii starețe Epistemia (Goncearenco), care generează atâta căldură și dragoste.

Am cunoscut-o pe maica cu mulți ani înainte, eram proaspăt absolvent al facultății, iar dânsa activa la minister, ca inspector școlar.

Deși părea o fire firavă, am descoperit-o plină de elan, de idei și dornică de a munci pe tărâmul Bisericii.

În toți anii de când administrează lucrările de renovare a mănăstirii și se grijește de ascultătoare, dar și de credincioșii atașați de mănăstire, a refuzat să scriem ceva despre ea.

Dar acum, când a ajuns la un popas aniversar, am îndrăznit să-i transmitem un mesaj de felicitare, cu riscul de a fi apostrofați. Dânsă mereu ne spune: ”Nu scrieți, nici amintiți ceva despre mine, că nu eu le fac, ci Domnul”. Și-ți  spune atât de convingător, încât nu mai îndrăznești să-i reproșezi ceva.

În primii ani mă supăram adesea pe ea, căci era unicul om care îmi spunea verde în ochi ce credea despre cele înfăptuite, dar și raportate la realitățile vieții. Apoi schimba tonul și-mi zicea: ”Dragul meu, maica nu te ceartă, maica îți explică, căci te iubește și-ți vrea doar binele”.

Îmi amintesc de cuvintele Sf. Ambrozie de la Optina: ”Cine ne mustră – ne dăruiește, iar cine ne laudă – ne jefuiește”. Acum îmi dau seama cât bine mi-a făcut acest om, care din dragoste a trebuit să fie și mai dură, și mai insistentă, dar de fiecare dată a știut să mă cuprindă, să-i simt dragostea și să mă încurajeze.

Astăzi mulțime de credincioși merg la sfânta mănăstire pentru a-i cere sfatul, pentru a găsi liniște și alinare, pentru a se reculege și pentru a sorbi din liniștea de acolo.

Maica are grijă de toți, uitând să-și amintească doar de probleme ei personale, înțelegând că a trăi creștinește înseamnă a renunța la sine de dragul aproapelui, de dragul lui Dumnezeu.

De multă vreme este preocupată de aspectul luminii în credință, încercând să lase loc Domnului să lumineze în conștiința fiecăruia. Apoi, nu spune mai nimic de la sine, ci ne îndeamnă să răsfoim scrierile patristice, iar de rând cu ele ale teologilor luminați de Dumnezeu, din care citează la fiecare pas.

Îți aduce pilde din pateric, apoi exemple din viață, ca să-ți arate că Cel de Sus lucrează ieri, astăzi și în veci în inima omului smerit, rugător și iubitor.

Maică, v-am spus și vă mai spunem, că pur și simplu vă iubim! Vă mulțumim că ne așteptați mereu ca o mamă la poarta mănăstirii și ne petreceți cu gând bun de a reveni cu bucurii și împliniri.

Semnează preotul Octavian Moșin,

în numele celor care sunt atașați de mănăstirea Suruceni