Natalia Lozan – misionar neobosit al vremurilor noastre

Un mănunchi de gânduri bune, legate cu dragoste și respectul nostru, se îndreaptă astăzi către dna Natalia Lozan. Urările de bine, binecuvântarea lui Dumnezeu să vă creeze o zi de fericire și un an pe potriva acesteia, iar restul anilor să fie la fel de plini de trăiri frumoase ca și zilele senine, alături de cei dragi….

Nu ştiu de unde atâta râvnă de a propovădui cuvântul Evangheliei prin reţelele de socializare. Nu ştiu dacă are viaţă personală. Nu ştiu dacă mai este cineva atât de responsabil de misiunea încredinţată în spaţiul online. Atâta ştiu că Natalia Lozan este trup şi suflet pentru ca noua generaţie să crească cu şi pentru Hristos.
Zilnic postează şi distribuie prin internet articole de zidire sufletească. Selectează din cărţi cele mai rafinate expresii şi idei teologice, pentru ca oricine, citind, să se se inspire şi, ulterior, să-şi schimbe viaţa, întorcându-se cu faţa spre Dumnezeu.
Un neobosit altruist al Bisericii, care se jertfeşte pentru Dumnezeu şi aproapele.
Astăzi Natalia a ajuns la un fericit ceas aniversar.
Dragă soră, îţi mulţumim că eşti în viaţa noastră, a celor de la biserica USM şi de la ASCO, dar şi a multora care te iubesc şi apreciază!
La mulţi ani!

Cu drag, pr. Octavian Moşin, dimpreună cu toată lumea care te cunoaşte şi îţi mulţumeşte pentru toată truda depusă spre zidirea sufletească a atâtor oameni.

Sincere felicitari cu ocazia zilei de naștere . La acest ceas aniversar va doresc sa fiți bogată în binecuvântari și săracă în nenorociri. Mai presus de toate urările și darurile ce le primiți astăzi din partea celor ce va sunt alaturi, va doresc ca Domnul să vă crească în credință, speranță și iubire.
Domnul să vă binecuvânteze, să vă poarte pașii pe căile plăcute Lui, să vă fie sprijin și ajutor, iar pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, să vă păzească inima şi gindurile în Hristos Isus. Fie ca în aceasta zi, în sufletul dumneavoastra, să se trezească o dorință arzatoare de a trăi frumos, de a crea lucruri deosebite și de a realiza cele mai tăinuite visuri.
Fie ca soarele să vă ofere căldură și lumină, ploaia curată – liniște sufletească, zâmbetul oamenilor – încredere în sine, zilele anului – prieteni, visele de azi să devina realitate, speranțele de mâine – împliniri, orice cădere – un pas înainte, iar fericirea să vă însoțească mereu.
LA MULTI ȘI BINECUVÂNTAȚI ANI !!!
Cu Respect și Îmbrațișare în Hristos

Alexei Bacal

La Mulți Ani doamnă Natalia. Să aveți parte de realizări frumoase. Să vă bucurați tot timpul de liniște sufletească, de respectul și aprecierea oamenilor dragi. Intotdeauna să raspîndiți seninătate și să ne bucurați și în continuare cu prezența dumnevoastră, dar și cu informații utile și ziditoare de suflet. Fie ca bunul Dumnezeu să vă răsplăteasca efortul pe care îl depuneți. Vă mulțumesc.

Ghenadie Brăguță

Când încă o petală din anii dvs. frumoşi s-a scuturat alene, vibrând armonios, priviți cu mândrie, gândind neîncetat la restul de petale ce nu s-au scuturat. Ne face deosebita placere să vă transmitem, cu prilejul zilei de nastere, urări călduroase de sănătate, liniște sufletească și bucurie. La Mulți Ani!

Valentina Pozneacov

Cele mai sincere, calde și frumoase urări de bine se îndreaptă astăzi către d-na Natalia Lozan!
O ființă atât de plăcută la chip și la suflet. O ființă care mereu are un zâmbet, o vorbă bună, un sfat pentru cei care apelează la ea.
În această zi frumoasă, vă dorim ca Bunul Dumnezeu, mereu să vă ocrotească și să vă fericească!
Să vă lumineze calea și să vă îndrepteze pașii spre limanul mântuirii.
Vă dorim să fiți cu Domnul mereu și să vă faceți munca în continuare cu dăruire și dragoste.
La mulți și binecuvântați ani!

Cu drag, Anișoara Banari

D-na Natalia,,va felicit cu ocazia zilei de naștere. Fie ca Bunul Dumnezeu să vă dea sănătate și răbdare, iar Alexandru să vă dăruiască, cu gălețile, respect și bucurie… La mulți ani!

Pruteanu Alexandru

Multstimată d-na Natalia, odată cu felicitările și urările de bine, vă aducem mulțumiri și recunoștință pentru toată osteneala și jertfa depusă la culegerea, selectarea, trăirea și recomandarea celor mai bune învățături. Domnul să vă aiba în pază, să vă îndrume și călăuzească în tot lucrul bun pe care îl faceți. La mulți ani și toti binecuvintați !

Dorel Turcanu

Cu ocazia zilei D-voastră de naștere, vă felicit. Vă doresc multă sănătate, fericire, până la infinit. Să fiți tot așa de veselă în continuare, gingașă, frumoasa, ca o parfumată floare. De ceea ce aveți să vă bucurați. De ceea ce nu aveți, la Bunul Dumnezeu să vă rugați. Să aveți numai prieteni adevarați pe viitor. Și să treceți de orice greutate ca o pasăre în zbor.

Vascan Alexandru

Având lânga noi oameni frumoși, deosebit de sensibili și simpli în ale lor, mă face să-i văd ca pe un dar, un dar de mare preț lăsăt de Sus pentru a ne bucura unul de altul și unii cu alții. Așa și dumneavoastră ați contribuit și sunteți parte a acestui dar și, pentru că astăzi este o altă zi frumoasă și însemnată, aș dori să vă felicit, și să vă mulțumesc pentru că sunteți exact așa cum sunteți!!
Activitatea dumneavoastră ne încurajează pe noi să mergem mai departe, exact în ritmul în care suntem deja antrenați, încet, cu răbdare, dar și cu certitudinea unei trăiri frumoase. Și, probabil, zîmbetul este expresia a ceea ce nu este nevoie de spus prea des în cuvinte, așa că aș dori să vă văd mai des zîmbind.
La mulți ani frumoși și din ce în ce mai plini de viață!!!

Cu prețuire,
Elena Moroșanu

La mulți ani! Aș spune multe…dar am să zic în câteva cuvinte. Drumul meu la această biserică de la USM, pâna a-l cunoaște pe părinte mai aproape, incepe anume cu d-voastră, prin simplul fapt că ați răspuns la un mesaj, la care acum pot spune că mi-a schimbat viața într-o altă direcție, cea spre Domnul. Cred că așa a vrut Domnul, să fiți colacul meu de salvare, și, poate, să dea Domnul să mai fiți pentru mulți tineri prin munca zilnică, prin postările de suflet – o ancoră spre ceea ce ei caută. Acum după 3 ani, un mare Mulțumesc. Să ne fiți sănătoasă, cu multă răbdare și să vă ajute Domnul în toate!

Natalia Borș


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Arhiva

Înscris în


Resurse


free counters