Astăzi e Ziua lucrătorului medical și a farmacistului. Mi-am amintit că toată copilăria și adolescența visam să devin medic. Nici nu îmi închipuiam alte profesii.

Mereu am vrut să fiu ca tata. Or, tata fiind medic, știam că voi fi ca el, doar medic.

În casa cea mare se investea în noi, deci în mine și frate. Tata cumpăra lunar studii și enciclopedii din domeniul medicinei.

Am mers într-un liceu cu profil de biologie și chimie. Apoi mergeam cu tata la tot felul de chemări, căci pe atunci lucra ca medic și la urgență. Nu de puține ori mă ruga să mergem la disecție în morgă.

Într-un cuvânt, mă gătea să devin medic.

Nu știu ce crede lumea despre medici. Una știu: a fi medic din vocație e o adevărată povară, trebuie să renunți la viața personală.

Tata mereu îmi spunea: ”Cel mai greu lucru în viață e să lucrezi, deci să comunici, cu oamenii. E greu să fii medic, dar e frumos. Nici nu vă pot reda bucuria când reușești să ajuți pe cineva, să-i alini durerea, să-i rezolvi problema sau chiar să-i salvezi viața”.

Un mare mulțumesc tatălui meu Victor, pe care îl consider cel mai mare doctor, care a știut să-mi stabilească diagnoza din copilărie, mai bine ca orice alt specialist. După ce pe la 6 ani m-am pomenit cu un picior în groapă și după ce am colindat zădarnic toți medicii din fosta Uniune, tata a zis că el mă va trata. Zis și făcut. Tot îl vedeam cum citește noaptea și analizează problema mea… În câțiva ani nici urmă de boală!

Tot astăzi vreau să le mulțumesc tuturor medicilor care își fac datoria cu mare cinste și dăruire.

Ne rugăm de sănătatea voastră!

Amintindu-ne de medicii de astăzi suntem cu gândul la sfinții doctori fără de arginți, pe care i-am avut și pe care la sigur îi întâlnim și în sitemul de sănătate din republica noastră.