Binecuvântare pentru o nouă promoție a Academiei de Poliție

La finele fiecărui an de studii se săvârșește o slujbă de mulțumire pentru absolvenții Academiei de Poliție ”Ștefan cel Mare”. Serviciul divin a fost oficiat de către preotul-capelan prot. Octavian Moșin.

Astfel, la 5 iulie 2018 Academia „Ştefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne a lansat o nouă promoţie. 165 absolvenţi, dintre care 78 – ai Facultăţii Drept şi 87 – ai Facultăţii Securitate Civilă şi Ordine Publică, frecvenţă zi, studii cu finanţare bugetară, au obţinut studii superioare cu eliberarea diplomelor de licenţă. Totodată, în cadrul evenimentului a fost consemnată şi promovarea celor 18 absolvenţi ai Facultăţii Drept care şi-au făcut studiile cu frecvenţă, contra plată.

Solemnităţi de acest gen au devenit o tradiţie care demonstrează că Academia „Ştefan cel Mare”, ajungând la cea de-a 24-a promoţie, îşi îndeplineşte cu succes obiectivele sale nobile în domeniul pregătirii eficiente a cadrelor pentru structurile Ministerului de Interne. Iar ofiţerii absolvenţi confirmă prin faptele sale că sunt o forţă de valoare a Ministerului Afacerilor Interne, asigurând unica rezervă calitativă şi regenerabilă pentru Poliţia Republicii Moldova.

Sursa: http://academy.police.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Arhiva

Înscris în


Resurse


free counters