Lecție publică desfășurată la Biblioteca Ştiințifică a ASEM
Se simte mirosul primăverii, se apropie sărbătoarea Învierii Domnului. Suntem cu toţii în perioada Postului Mare, când încercăm şi ne dorim să fim mai buni, receptivi, îngăduitori, blajini şi atenţi cu cei din jurul nostru.
Pe 14 martie 2019 la Biblioteca Ştiințifică a ASEM a fost organizată lecţia publică „Postul mare: mituri şi realităţi”, prezentată de preotul Octavian Moşin, parohul Bisericii „Întâmpinarea Domnului”.
În cuvântul de salut, dna dr. Silvia Ghinculov, directorul BŞ a ASEM, citându-l pe academicianul Leon Dănilă, a menţionat că „credinţa este foarte importantă pentru beneficiul omului, în general. Omul lipsit de credinţă este un om pierdut”. În BȘ a ASEM devenit deja o tradiţie, de a organiza în fiecare an întâlniri de suflet cu feţe bisericeşti, care abordează teme de interes pentru studenţi, pentru a-i ajuta să descopere adevăratele valori spirituale.
Părintele Octavian Moşin a relatat care ar fi adevărată semnificaţie a postului – postul nu este o dietă, abţinere de la mâncare şi băutură, este o perioadă în care lucrăm cu sine, pentru suflet. Încercăm să devenim mai buni, să ne abţinem de la fapte și gânduri rele, să nu postim pentru talie, ci pentru suflet. Postul nu este un scop în sine, dar începând cu lucruri mici, ne ajută să fim mai curaţi şi împăcaţi cu sine.
Lasă un răspuns