Pelerinaj de suflet la Mănăstirea Suruceni
Orice creștin e un pelerin căutător continuu… Îndeosebi tinerii sunt în căutări permanente, în special în relația cu Dumnezeu.
Astfel, la inițiativa tinerilor din ASCO, duminică, 15 septembrie 2019, a fost organizat un pelerinaj la Mănăstirea “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Suruceni.
La pelerinaj au participat circa 50 de persoane, atât membrii ASCO, cât și enoriașii parohiilor din localitatea Dumbrava și „Întâmpinarea Domnului”, USM.
La sfânta mănăstire Suruceni au avut posibilitatea să afle despre istoricul mănăstirii, viaţa obştii monahale, dar şi să se închine raclei cu moaștele Sfântului Ierarh Dionisie, trecut în rândul Sfinților la 25 octombrie 2018. După care a fost oficiat un Te-Deum de mulţumire.
Cu un cuvânt de învățătură către cei prezenți s-a adresat prot. Octavian Moșin, Președinte al Sectorului Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret, care le-a vorbit pelerinilor despre viața și activitatea Sfântului Ierarh Dionisie, dar și despre faptul că sfințenia nu este prerogativa unor persoane alese, ea fiind scopul final al vieții fiecărui creștin.
Lasă un răspuns