Apariții editoriale: Colonelul Tudor Casapu – Legenda sportului moldovenesc
O primă lucrare din colecția „Legendele sportului moldovenesc” îl scoate în evidență pe marele sportiv autohton Tudor Casapu, campion olimpic, o personalitate arhicunoscută care mai bine de un sfert de veac poartă titlul de „Maestru Emerit al Sportului”.
Nu întâmplător acesta deschide colecția legendelor sportive, deoarece pentru prima dată în istoria recentă a Republicii Moldova drapelul nostru este arborat pe cea mai înaltă culme sportivă. La 31 iulie 1992, halterofilul Tudor Casapu ajunge campion olimpic la categoria 75 kg, cu suma totală de 357,5 kg.
S-a născut la 18 septembrie 1963 în satul Mingir, raionul Hâncești, într-o familie numeroasă, fiind al șaptelea copil din cei zece. A depus eforturi considerabile să facă carte și să fie sprijin familiei sale. Deopotrivă cu studiile are frumoase performanțe sportive, încât chiar la majorat obține titlul de maestru al sportului, iar întreaga viață i-a fost îmbinarea studiilor cu cultivarea unui mod sănătos de viață.
Urmărind viața acestui brav sportiv, manager, dar și militar-intelectual, om de cultură și promotor al valorilor olimpice, bun creștin și om mărinimos la suflet, înțelegi sensul proverbului: „Mens sana in corpore sano”.
Mereu omul plin de înțelepciune a râvnit o minte, dar și un corp sănătos.
Când mi s-a întâmplat să comunic pentru prima dată cu marele maestru, eram anul întâi de facultate la teologie. Eram pe calea întrebărilor și T.Casapu m-a inspirat să fac sport de performanță. Dansul spunea că în viață e periculos să fie prea mare decalaj între forțele lăuntrice și cele fizice, și dacă vreau să-mi zidesc sufletul să nu uit și de trup, că tot de Dumnezeu este dat. Simplitatea m-a copleșit. Credeam că olimpicii strălucesc, n-au loc de bună ziua…, însă am descoperit un om ca ceilalți, poate mult mai modest, cu atâta înțelegere și plin de viață sănătoasă.
Credem că putem forma alte, atâtea personalități, prin exemple vii, precum este Tudor Casapu.
Acest studiu, prefațat de către academicianul Gheorghe Duca, îl prezintă drept pasărea Phoenix a sportului moldovenesc, apoi sunt adresate mesaje din partea Federației Internaționale de Haltere, prin care sunt apreciate meritele sale sportive, dar și manageriale în acest domeniu.
Urmează un amplu tabel cronologic, din care putem desluși viața și activitatea maestrului.
Volumul este împărțit în șase capitole, la care se adaugă bibliografia selectivă despre protagonist. Studiul prezintă opiniile personalităților sportive, dar și din alte domenii în care fie a activat, fie a colaborat T. Casapu.
Capitolul I (pag. 15-72), întitulat De acasă spre acasă, prezintă neamul Casapu, cu arborele genealogic, precum și mărturii ale celor care au contribuit la creșterea și formarea maestrului.
Capitolul II (pag. 73-124) – Universul polivalent al lui Tudor Casapu, în care se pornește de la abordarea psihologică a profilului personalității, și care însumează: „ambiția, rezistența psihică, aspirațiile, organizarea, controlul, persistența, inteligența emoțională, autocontrolul, echilibrul dintre introversiune și extraversiune” (p.76).
Apoi este prezentată practicarea halterelor din punctul de vedere al sanocreatologiei, ca metodă de creare și menținere dirijată a sănătății.
Cațiva cercetători analizează activitatea domniei sale de la laurii olimpici până în zilele noastre, prezentând profesionalismul în alte domenii de activitate decât cel al sportului.
Capitolul III (pag. 125-166) include Interviuri cu Tudor Casapu, iar capitolul IV (pag. 167-180) – Articole din presă, în care este descrisă personalitatea halterofilului.
Capitolul V (pag. 181-200) – Tudor Casapu prin el insuși – a adunat mărturiile sportivului despre activitatea sa profesională, precum și tablete, mărturii și reflecții. Au fost selectate împărtășirile sale de suflet la atâtea aspecte ale vieții, prin care deslușim verticalitatea și moralitatea sa, lupta pentru adevăr și dreptate, dar și optimismul ce-l caracterizează pe acest atlet pentru viață.
Ultimul capitol (pag. 201-220) vine cu Mărturii, consemnări, evocări și dedicații. Ecouri de pe mapamond. Prin acestea descoperim realitatea că T.Casapu nu este doar al nostru, dar al întregii lumi ce luptă pentru adevăratele valori și norme de viață.
Alături de bibliografie, la finele monografiei este prezentată viața sportivului în imagini.
Toate capitolele au încercat să reproducă complexa personalitate a halterofilului, este scrisă de atâția autori, care au trecut prin viața sa și care au o părticică în inima sportivului, ce se zbate pentru atâția Oameni, de care are nevoie poporul nostru.
În mediul bisericesc, satul său de baștină, Mingir, este numit „pepiniera preoților”, din care au ieșit zeci de slujitori. Și dacă n-a ajuns preot, a luat duhul slujirii lui Dumnezeu prin aproapele, a învățat că viața e iubire.
Octavian MOȘIN
Lasă un răspuns