(AUDIO) Praznicul Intrării în Biserică a Preasfintei Fecioare Maria în parohia Dumbrava
Duminică, 4 decembrie, slujba închinată Intrării în Biserică a Maicii Domnului a adunat sobor de slujitori și numeroși credincioși.
Slujba a fost condusă de către pr. Octavian Moșin, care după Sf. Evanghelie a rostit un cuvânt de suflet legat de post, cinstirea Maicii Domnului și dăruire.
Practic toată adunarea creștină s-a spovedit și a primit Taina Euharistiei.
Copilașii prezenți la rugăciune au urmat activități în cadrul școlii duminicale, iar credincioșii au fost ospătați de către gospodinele satului.
Ziua de rugăciune comună a presupus cereri aparte pentru copii și tineri, spre luminarea și înțelepțirea lor.
Lasă un răspuns