Duminica de astăzi, a Sfintei Cruci, s-a împletit de minune cu praznicul închinat Bunei Vestiri. Am simțit firescul vieții: crucea pe care o purtăm zi de zi și veștile bune pe care le primim și le experimentăm la anumite etape ale vieții.

Veșmintele albastre purtate de preoți în cadrul slujbei ne duc cu gândul la Maica Domnului, adevărată Împărăteasă a Cerurilor, care mereu mijlocește pentru fiecare dintre noi și pe care o invocăm cu nădejde în rugăciunile noastre.

Câtă smerenie în chipul Fecioarei Maria, care acceptă să devină vasul ales, prin care intră în lume Mântuitorul. Însă și mai mare smerenie și dragoste este din partea Omului-Dumnezeu, Iisus Hristos, să vină în această lume de dragul omului, pe care vrea să-l salveze și să-l repună în lumină.

Ne dorim să fim adevărați fii ai luminii și ai dragostei! Să tindem desăvârșirea vieții, să lucrăm mântuirea!

Suntem abia la jumătate de cale a postului pe care îl parcurgem. Și nu e o întâmplare că petrecem această duminică în special sub protecția Sfinte Cruci. „Doamne, arma asupra diavolului Crucea Ta o ai dat nouă, că se îngrozește și se cutremură, nesuferind a căuta spre puterea ei”, cântă creștinii, simțindu-se ocrotiți și încurajați să ajungă cu roade alese la sfârșitul postului.

„Crucea este o poartă, crucea este o fereastră spre Înviere. Pentru că țelul suprem este Învierea. Da! Această înviere se realizează prin cruce, prin jertfă. Să ne luăm fiecare crucea noastră, într-un fel sau altul, a suferințelor, a necazurilor, a primejdiilor pe care le întâmpinăm, pentru că ne declarăm creștini”, ne învață pr. Constantin Voicescu. Jertfind dorințele noastre lumești, plăcerile trecătoare, obținem, în schimb, un suflet curat, pregătit pentru viața veșnică.

Totodată, în această încrucișare de viață veche și viață nouă, plăcută lui Dumnezeu, să nu o părăsim pe Maica Domnului, care mereu este alături de noi ca o mamă, ce ne aude, ne mângâie și ne sprijină în toate. „Căci nimeni din cei care după Hristos au viețuit potrivit lui Hristos şi au străbătut în chip diferit calea Evangheliei n-ar fi ajuns la scopul şi sfârșitul fericit căutat fără conlucrarea ei [Maicii Domnului], precum nici fără ajutorul Duhului. Căci de unde altundeva ar fi avut parte de acesta decât prin Cea care este izvorul apei pururea vii şi al harului, aşa cum nici de luminările soarelui nu s-ar putea face părtaş cineva decât de la discul soarelui?” (Sf. Teofan al Niceei).

Să continuăm calea postului, fără de care e greu, dacă nu imposibil, să creștem sufletește și să ne apropiem de Domnul!

Preot Octavian Moșin