În ultimul timp în societatea noastră se discută mult despre averea Bisericii şi despre iniţiativa unora ca aceasta să fie impozitată.

De câţiva ani se mediatizează intens subiecte legate de averile slujitorilor şi de faptul că aceştia se răsfaţă, locuind în case boiereşti şi deplasându-se cu maşini de lux. Într-un cuvânt nu mai pot de bine.

Iar recenta constatare a Sinodului bisericesc legată de obligativitatea prezentării dărilor de seamă ale bisericilor şi mănăstirilor către Inspectoratul Fiscal a reaprins spiritele.

În acest context, ne-am gândit că e necesară elucidarea unor aspecte ale acestui subiect, pentru a se putea face concluziile corespunzătoare.

Probabil, lumea a fost „ajutată” să-şi creeze o imagine eronată legată de Biserică şi, respectiv, de slujitori. Cineva depune eforturi considerabile să şifoneze această imagine a instituţiei şi, în special, a reprezentanţilor ei. Aici amintim de cuvintele vetero-testamentare: „Voi bate păstorul şi se vor risipi oile” (Zaharia 13, 7), care denotă realitatea că prea mulţi sunt îndreptaţi contra Bisericii şi încearcă să o submineze pe toate căile.

Omul de astăzi se documentează doar din mijloacele de informare în masă, care prezintă în culori sumbre nu doar Biserica, ci toate instituţiile sociale.

Astfel, în discuţii cu mulţi oameni aflu nişte lucruri ciudate. Ei pretind că ştiu despre Biserică, chiar mai multe decât le ştim noi, slujitorii, fără a frecventa bisericile şi fără a trăi conform normelor creştine. Recent, o doamnă cu durere în suflet se revolta: „Ştiu eu preoţii ăştia. Nu mai pot de bine. Lumea le aduce toate bunătăţile. Locuiesc în palate şi se plimbă în maşini luxoase… De asta nici nu mă duc la biserică, căci acolo trebuie să scoţi un sac de bani… nu se mai satură… Cum să mai crezi în Dumnezeu când vezi aşa mârşăvenie…”.

Am întrerupt-o pe această femeie necăjită, i-am propus să ne aşezăm, am liniştit-o şi în discuţie am aflat că i-a decedat soţul şi că tot ceremonialul a costat-o o groază de bani. După ce i-am ascultat oful, i-a spus: „Soră, ştiu că sunteţi cuprinsă de durere. Pe neaşteptate v-a decedat soţul. Sprijin şi ajutor nu aveţi de la nimeni, căci nici copii nu aveţi, nici rude care v-ar susţine la această scârbă. Vă revoltaţi pe Biserică şi ziceţi de ce Dumnezeu l-a luat… cui v-a lăsat… apoi mergeţi şi mai departe să ponegriţi Biserica că vă jupoaie de bani… Ia spuneţi-mi câţi bani v-au cerut de la biserica ce v-aţi adresat?”.

„350 de lei mi-au spus… însă atâtea mai trebuie….”

„Staţi puţin, i-am zis, probabil această taxă e o nimica toată pe lângă celelalte cheltuieli care vă sperie: locul din cimitir, sicriul, transportarea şi balzamarea trupului neînsufleţit, masa de pomenire… care se ridică la zeci de mii de lei… Nu trebuie să-l învinuim pe Dumnezeu de decesul soţului, şi cu atât mai mult de faptul că vreţi să faceţi o ceremonie după toate „regulile” şi apelaţi la atâtea firme ce prestează astfel de servicii. Biserica nu are treabă cu toate acestea… Or, în durerea voastră nu vărsaţi durera pe cei care vă susţin şi vă încurajează şi vă solicită un preţ simbolic şi care până la urmă nu e obligatoriu, căci dacă le veţi spune că nu aveţi bani, vor oficia slujba gratuit…”

Doamna a căzut de acord şi s-a ruşinat cerându-şi iertare…

Nu vreau să spun că în Biserică totul e bine şi corect, dar nici nu pot să accept ca să se varse toate zoaiele în capul acestei instituţii, din care şi eu fac parte şi mă doare când se loveşte pe nedrept. Doar din acest exemplu desluşim că o grămada de instituţii şi agenţi economici fac bani pe seama înmormântărilor, dar de vină e Biserica. Acelaşi scenariu ca şi în cazul clubului bucureştean, în care au decedat atâţia oameni, când s-a ajuns să fie învinuită Biserica că are mai multe locaşuri sfinte decât spitale. Oare nu este o absurditate?! Ce are una cu alta?

Aşa se vehiculează şi vorbe că Biserica are o impunătoare vistierie de bani, cu care nu mai ştie ce să facă. Celora care s-au prins în această plasă şi încumetă să se pronunţe contra Bisericii, reproşându-ne la tot pasul, le pun şi eu câteva întrebări elementare: „Care este parohia şi duhovnicul de care ţineţi? Câţi preoţi cunoaşteţi personal şi cât de bine ştiţi situaţia lor financiară? Cât aţi jertfit pentru anumite biserici şi cât de des duceţi pomene la vreo biserică, mănăstire?”.

Să ştiţi că se lasă o linişte totală şi nu au ce-mi răspunde. Atunci le spun că nu au niciun drept moral să se pronunţe în nişte lucrări pe care nu le fac, nu le respectă şi nu le cunosc.

Marele paradox este că atacă Biserica şi se pronunţă contra cei care nu sunt membrii ei, care nu ajută şi nu susţin vreo comunitate religioasă. Tot de la ei şi miturile că Biserica are bani.

Or, Biserica mai umilită şi mai sărăcită ca în ultimul veac n-a fost nicicând. Regimul sovietic i-a confiscat totul, iar guvernele democratice nu i-au retrocedat mai nimic. Biserica a rămas doar cu denumirea, fiind privată de bunurile de altădată.

E suficient să te depărtezi de capitală şi să vezi altă realitate… sărăcia de la ţară în care există nu doar sărmana lume, dar şi preoţii care pun atâta suflet în ceea ce fac pentru poporul binecredincios. Nenumărate biserici care abia de există, unele necesită reparaţii capitale, altele stau de ani de zile nefinalizate, şi nu puține nici nu au fost scoase din ruine după perioada sovietică… Câţi slujitori s-au transformat în cerşetori pentru a aduna ceva la biserică, care lucrează în rând cu toată lumea să-şi întreţină familiile destul de numeroase… Această realitate parcă nimeni n-o vede, doar cele câteva procente care îşi permit ceva mai mult…

Chiar nu vreau să judec, căci nu ţin lumânarea nimănui, doar încerc să-mi văd de păcatele proprii! Dar nici să tac nu cred că e corect!

Preot Octavian Moşin