Nicolae Juravschi este un nume de referinţă în lumea sportului autohton. Nu cred că pot spune prea multe despre contribuţia sa în dezvoltarea sportului, dar mereu l-am apreciat ca sportiv de performanţă şi ca om care vine dintr-o familie profund creştină.

Pe când eram adolescent am fost copleşit de caiac-canoe. Şi acest lucru s-a întâmplat după ce Nicolae Juravschi a ajuns dublu medaliat cu aur la Olimpiada de la Seul din 1988. Am copilărit în preajma lacului „Comsomolist” (aşa este numit) din oraşul Drochia. Am avut parte de un antrenor iscusit de canoe, care ne-a insuflat dragostea pentru acest sport, căci unii îl calificau drept o distracţie pe apă.

Atunci am învăţat să înot, să practic alergările și halterele… Toate acestea şi multe altele le-am descoperit la canoiştii din orăşel. Abia atunci am conştientizat ce/cine stă în spatele unui campion: dăruirea, perseverenţa, prietenii.., dar şi credinţa.

Ulterior, când m-am apropiat de ortodoxie, mi-am dat seama cât de frumos şi semnificativ este acest sport practicat pe apă. Aşezându-mă în canoe deja în calitate de slujitor, am asociat-o cu arca salvatoare – Biserica, apa văluroasă – cu ispitele vieţii, cel care vâsleşte este omul, iar Dumnezeu este cârmaciul. De asta se zice că în afara Bisericii nu există mântuire.

Ştiu că maestrul emerit al sportului N.Juravschi stă sigur în canoe, dorindu-și să rămână exact aşa şi în Biserică, neclintit în credinţă. Probabil a conştientizat în timp că siguranţa, succesul, stabilitatea ş.a.m.d. ţin de credința în Dumnezeu, care ne ajută mult în depăşirea tuturor greutăților noastre.

Mai ştiu că dacă te susţin cu rugăciunea rudele, apropiaţii, se întâmplă adevărate miracole. Nimic nu te ajută ca rugăciunea. Or, în cazul distinsului performer e o adevărată selecţionată de rugători. Mama, surorile, soţia, copiii campionului mereu au înălţat rugăciuni, de care omul are nevoie nu doar la competiţii, ci în fiece clipă a vieţii.

Atunci când eşti în duhul iubirii divine îţi dai seama că toate realizările vin de la Cel de Sus. De asta mereu l-am văzut ca o fire smerită şi dornică de a face binele, de a sluji aproapelui, de a creşte o generaţie sănătoasă şi integră în toată fiinţa sa. Cred că-i reuşeşte, căci priveşte viaţa ca a jertfire.

Să fugim de orgoliu şi de slava deşartă, care nu ne zidesc, dar ne îngroapă viaţa. Să urmăm sfatul Sf. Paisie Aghioritul: „Pe cât poţi, să umbli smerit. Tot ceea ce faci, să faci cu sârguinţă, pentru Hristos, iar nu pentru a plăcea oamenilor sau din slavă deşartă, ca să auzi rostindu-se cuvântul bravo! de la oameni. Când omul nu acceptă laudele semenilor, ci lucrează numai pentru Dumnezeu, atunci este răsplătit de Cel de Sus în această viaţă cu Harul Său îmbelşugat, iar în cealaltă cu bunătăţile Raiului”.

Fie ca Bunul Dumnezeu să-l ajute şi în continuare să rămână un atlet al lui Hristos, iar în aspect duhovnicesc cu toţii avem nevoie de performanţe.

 

Publicat în volumul:

Nicolae Juravschi, dublu campion olimpic sau campionul invincibil / Acad. de

Ştiinţe a Moldovei, Bibl. Şt. Centrală “Andrei Lupan” (Inst.), Centrul de Cercetări Encicl. ;

ed. şi coord. de proiect: Constantin Manolache ; red. şt. şi coord. vol.: Boris Boguş ;

consultant şt.: Teodor Furdui. – Chişinău : Biblioteca Ştiinţifică Centrală “Andrei Lupan” (Institut), 2017 (F.E.-P. “Tipografia Centrală”). – 496 p. – (Legendele sportului moldovenesc, ISBN 978-9975-3044-2-9).

Preot Octavian MOȘIN