Adesea după moralitatea omului putem stabili religiozitatea acestuia sau cel puțin deschiderea către cele sfinte și dumnezeiești. Credința nu cade de undeva, ea se cultivă. Și din acest motiv nu trebuie să lipsească din cei șapte ani de acasă.

„Numele pe care îl scrijeleşti pe scoarţa unui copac se va mări, va creşte odată cu el. La fel şi inima copilului tău. Ceea ce scrijeleşti în anii lui de gingăşie vei citi în cei care vor urma.” (Sfântul Paisie Aghioritul)

În acest proces de cultivare a credinței trebuie să mergem treptat, cu pașii copilului, să ținem cont de nivelul lui de înțelegere. Copilul vrea să știe și întreabă. Dacă nu putem răspunde copilașului la cele mai sensibile întrebări despre credință, înseamnă că noi înșine nu avem această legătură cu Dumnezeu.

Lumea duhovnicească și divinitatea nu trebuie prezentate în formatul unor povești, ci al unor realități. Să trecem din timpul și locul profan în unul sacru. Copilul urmează a fi deprins cu rugăciunea, să săvârșească fapte bune, astfel înțelegând viața ca dar.

„Tot tineretul ar trebui educat ortodox, punându-se mare accent pe schimbările ce apar în firea omenească începând cu vârsta de 12 ani. Aceasta este vârsta la care se dezvoltă în mod special instinctele. Însuşi organismul omului începe să dezvolte aceste instincte. Pentru aceea trebuie pregătiţi copiii pentru această vârstă, pentru a nu mai cădea. Iar dacă nu vor mai cădea şi vor duce o viaţă curată şi neîntinată, vor putea primi pe Duhul Sfânt, Care se sălăşluieşte în om şi care mai departe va conduce în chip conştient pe om, pe acel copil.” (Părintele Marcu Dumitru).

Procesul de cultivare a credinței și, în general, al virtuții este unul greu și anevoios, dar această investiție merită tot efortul.

„Copiii evlavioși sunt cea mai mare mângâiere pentru părinții evlavioși: sunt cea mai bună împodobire a părinților vii și cel mai bun monument al părinților morți.”, ne spune Sf. Vasile cel Mare, dar tot el ne atenționează: ”Învățăturile date cu forța nu pot dăinui în suflete, pe când învățăturile primite în suflet cu plăcere și cu bucurie rămân de-a pururi.”

Așadar, nu cumva să intervenim prea mult în conștiința și în libertatea celui în creștere. Copilul nu trebuie să creadă exact așa cum vrem noi, să-i respectăm individualitatea și să ținem cont că fiecare se apropie în felul său de cele sfinte.

Să-i ajutăm pe cei în creștere să ajungă la o credință trăitoare. Asta se vrea!

Și acest lucru se poate obține doar cu multă iubire. Copilul trebuie să vadă dragostea noastră sinceră pentru cele sfinte, unul față de altul, iubirea față de aproapele și astfel va crește bun, blajin, încrezător și, cel mai important, înduhovnicit.

Toate pornesc de la credință!

„Credinţa este, până la urmă, puterea de a iubi.” (Părintele Iustin Pârvu)

Preot Octavian Moșin