Iată că ne despart doar câteva săptămâni pregătitoare până la in­trarea în Postul Mare. Această pe­rioadă începe cu un îndemn la smerenie, care este capabilă să ierte toate păcatele, căci este rădăcina şi izvorul tuturor vir­tuţilor, însuşi Domnul Iisus Hristos a pus în practică această virtute la Cina cea de Taină, când a spălat picioarele ucenicilor Săi.

Ba mai mult, până astăzi El ne în­deamnă: „Învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre” (Matei 11, 29). Hristos este pildă de smerenie şi vrea ca toţi să înţe­leagă că ea este o calitate absolut necesară pentru cei ce vor să intre în împărăţia Cerurilor.

Oricât de mult n-am pribegi în lumea aceasta şi cât de mult nu ne­-am afla în mrejele celui viclean, să fim capabili de a ne deschide uşile sufletului pentru pocăinţă. „Nu ex­istă păcat de neiertat, în afară de păcatul nepocăit” – zice Sfântul Isaac Sirul. Important este ca fiecare dintre noi să ajungă la acea clipă de venire în sine a fiului risipitor, să fie gata pentru a se pocăi şi capabil de a se întoarce pe drumul cel adevărat. Să-i urmăm în toate Domnului Hristos, căci El este „Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6).

Să fim mereu cu ini­ma împăcată şi în pace cu cei din jur. Oriunde ne-am afla putem în­tâlni pricină de sminteală, dar aceasta trebuie înlăturată. Sminteala este o slăbiciune. Dacă ne-am maturiza duhovniceşte, slăbiciunile semenilor noştri nu ar mai fi pentru noi pricină de sminteală. Este mult mai uşor să judeci pe cei din jur decât să-ţi stăpâneşti puterile patimilor tale. Să ne stăpânim orice pornire păcă­toasă şi să încălzim sufletele noas­tre cu virtutea, prin care dobândeşti mântuirea.

Preot Octavian MOȘIN