Cugetări în perioada Postului cel Mare. Ziua a douăzeci şi una. Despre traiul decent sau ai cui cetăţeni vrem să fim
Astăzi tot mai mult se vorbeşte şi se râvneşte un trai decent.
Dar ce înseamnă un trai decent, care este acest minim necesar pe care majoritatea îl pretinde? Suntem foarte diferiți și foarte puțini dintre noi știm să ne mulțumim cu ceea ce avem. O bună parte dintre semenii noștri au cerințe exagerate pentru propria existență, alţii așteaptă multe de la viață invocând viitorul copiilor. Şi pleacă în lumea mare!
Probabil, un procent neînsemnat din mulţimea celor care pleacă peste hotare se gândesc la viaţa lor duhovnicească. Câți dintre ei se întreabă dacă vor avea unde îşi hrăni sufletul, dacă este vreun sfânt locaş în preajmă, dacă îşi vor putea lega viaţa de un duhovnic și, în genere, cum va fi traiul lor sufletesc…
„Viața fără Hristos este fără gust, tristă și părăsită”, spunea părintele Sofronie Saharov.
Nu ştiu ce se alege din viaţa aceasta pământească fără de Dumnezeu.
„Tu nu eşti creat pentru pământ, ci pentru cer. După ostenelile şi grijile vieţii, ridică-te sus cu mintea şi cu inima, revarsă-ţi înaintea lui Dumnezeu sufletul în rugăciuni şi mulţumiri. Roagă-te! Aceasta este datoria ta, slava ta, fericirea ta. De la muncă, treci la rugăciune, de la rugăciune la muncă! Roagă-te şi munceşte! Începe şi sfârşeşte-ţi ziua cu Dumnezeu.” (părintele Arsenie Boca).
Cât de frumos ar fi ca oamenii să-l caute mai întâi pe Dumnezeu, ca toate eforturile depuse să fie spre liniştea şi bucuria sufletească. Să nu ne ducem viaţa aşa încât la un moment dat să zicem: „Pentru cine m-am trudit şi am lipsit sufletul meu de traiul cel bun?” (Eccleziast 4, 8).
Asta îi aşteaptă pe mulţi care au uitat de suflet, care au neglijat cele sufleteşti şi care s-au dat în vânt în exclusivitate de dragul celor pământeşti.
Până la urmă, fără de Dumnezeu nu agonisim, ci risipim. „Oamenii au ajuns să agonisească o mulțime de bunuri, în schimb li s-au împuținat bucuriile.” (Fiodor M. Dostoievski).
În viaţa asta ajunge îndestulat cel care se mulţumeşte cu ce are şi adună ceea ce nu i se poate lua niciodată. „Nici frumuseţea, nici banul nu face pe om fericit, ci numai înţelepciunea şi cumpătarea” (Clement Alexandrinul).
Unii aleargă după multe şi mărunte, pierzând esenţa. Să nu fim atât de întunecaţi la minte şi atât de ieftini! Cu sigurnață viaţa costă mult mai mult!
Să ştim măsura în toate, vorba proverbului: „Măsura astupă gura”.
Aşa se întâmplă că „creştinii de azi vor să fie şi cu un picior în cer, dar şi cu unul bine înfipt pe pământ.” (părintele Iustin Pârvu).
Să decidem o dată și pentru totdeauna: ai cui cetăţeni vrem să fim?!
Preot Octavian Moşin
Lasă un răspuns