Poetul Grigore Vieru avea o vorbă: „Să ai un prieten în familie, unul în țară, unul în lume și unul în Cer. Mai mulți numai Dumnezeu poate avea. Suntem un amestec ciudat de stări și de lucruri: trădăm plângând și râdem trădând.”

Tot mai des înclin să-i dau dreptate. Trădarea e parte a firii omenești căzute în patimă. Mulți trăiesc trădarea din partea celor dragi, a prietenilor…

Să afli că cel de aproape te înșală, te vinde sau chiar e gata să te nimicească este una dintre cele mai dureroase senzații.

Însuși Dumnezeu a fost trădat și condamnat.

De ce mai alegem și azi să fim urmași ai lui Iuda?

Un cineva se îndreptățește cu „lasă că nu-i moarte de om”, dar condamnarea, osândirea unui suflet ce este? Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan scrie: „Cine-şi urăşte fratele este un ucigaş. Şi ştiţi că nici un ucigaş n-are viaţă veşnică, întunericul rămânând în el.“

Ne rugăm pentru cei stăpâniți de neiubire, ca să iasă la lumină cât nu s-au prăbușit în groapa pieirii! Ne rugăm și pentru cei răniți de sabia trădării, ca să aibă încredere că chiar dacă se leapădă de noi și prietenul din familie, și cel din țară, și cel din lume, rămâne pe veci alături Prietenul din Cer.

Preot Octavian Moșin