Atât de scump rămâne a fi cuvântul „Mulțumesc!”.

Unii zic, mai în glumă, mai în serios, că a mulțumi cuiva e prea mult, e suficient să achiți cât îți cere pentru anumite servicii.

Glumim, dar pe alocuri tocmai la asta se ajunge. E suficient să transferi cu succes suma de bani și produsul ți s-a livrat, serviciile ți s-au prestat. Cine anume a făcut efortul, cum au fost efectuate lucrările ne pasă mai puțin… E comod, veți spune, probabil, și veți avea dreptate. Dar cum rămâne cu interacțiunea dintre oameni?

Din când în când ne-ar prinde bine să cumpărăm castraveții de la cei care îi cresc, poate chiar de la marginea grădinii, poate chiar să-i putem culege noi. De asemenea nu ne-ar strica să luăm și noi în mâini peria când angajăm pe cineva să ne zugrăvească pereții. Dacă renunțăm să fim coparticipanți la anumite acțiuni și lucrări, măcar tangențial, ne rupem de realitate și ajungem să nu prețuim ceea ce avem, ceea ce obținem. Între prestator, vânzător și beneficiar, cumpărător sunt banii. „Mulțumesc” e când aceștia nu au uitat că înainte de toate sunt oameni.

Oare bucuria, aprecierea pentru tot ce facem și primim e un „bacșiș” prea mare?

Preot Octavian Moșin