Sinceritatea e o caracteristică a vieții creștine.

Pe alocuri te întrebi dacă merită să fii sincer, dacă nu este oare prea periculos sau prea dureros?

Mi-a rămas în memorie răspunsul unui ierarh, care zicea că minciuna rămâne a fi un păcat în orice împrejurare, însă nimeni nu ne trage de limbă să spunem adevărul în ochi.

Adesea, din acest motiv, ne rezumăm discuțiile cu semenii la teme legate despre starea vremii de afară, la ce se mai aude nou prin lume, iar când suntem întrebați cum ne merg treburile, cum facem față provocărilor, ne limităm la a spune: „Slavă Domnului!”.

Pentru că, de fapt, toate se realizează și sunt în armonie numai datorită lui Dumnezeu. Dar și pentru că ne este teamă că oamenilor puțin le pasă, că nu vor înțelege, că vor profita ulterior.

Astfel, când avem dileme, dureri, necazuri sau, altfel spus, când vrem să zicem din adâncul sufletului, alergăm în fața icoanei sau la spovedanie, unde putem fi cu adevărat sinceri și siguri că toate rămân acolo, nu vor fi înșirate în jur…

Și totuși cât de frumos ar fi să ne putem spovedi unii altora!

Preot Octavian Moșin