Tot mai multă lume bolnavă în jur.

În fiecare zi auzim despre cineva care suferă, despre cineva care luptă cu boala. Ți se rupe inima văzând atâția oameni încercați. Și atunci te întrebi: ce putem face pentru ei?

Rugăciunea este cea dintâi și cea mai apropiată cale. Prin rugăciune te apropii de durerea oamenilor, participi la lucrarea de vindecare și, astfel, rămâi în legătură sufletească nu doar cu cel bolnav, ci și cu familia, cu medicii și cu toți cei care îi sunt aproape.

În astfel de momente simțim cum oamenii se apropie unii de alții și cum, dincolo de legăturile de sânge, se naște o altă înrudire, una sufletească.

Este adevărat cuvântul că durerea ne apropie.

În această perioadă a Postului Mare săvârșim săptămânal Taina Sfântului Maslu. Rugăciunile ei pătrunzătoare ating adâncul inimii și trezesc sufletul la pocăință, la îndreptarea vieții, la redescoperirea sensului ei și la o legătură mai adâncă cu aproapele și cu Domnul.

În astfel de clipe înțelegem că, de multe ori, sufletul este mai bolnav decât trupul și mai vulnerabil decât el. Starea noastră lăuntrică se răsfrânge adesea și asupra trupului. De aceea, odată cu dorința de vindecare trupească, începe și o căutare mai adâncă: ce trebuie vindecat în noi? Ce trebuie îndreptat în viața noastră?

Descoperim atunci leacurile duhovnicești pe care Biserica ni le pune înainte: rugăciunea, spovedania, împărtășirea și fapta bună. Prin ele sufletul se luminează, se întărește și găsește curajul de a porni pe calea schimbării.

Ne dorim sănătate pentru trup, dar și vindecare pentru suflet. Ne dorim să fim întregi, să ne regăsim pacea și să împlinim chemarea vieții creștinești, trăind în comuniune cu Dumnezeu și cu aproapele.

Pr. Octavian Moșin