Drumul pocăinței, ziua a XLIX-a: să nu iubim pe cei ce ne laudă, ci pe cei ce ne îndreaptă
Adesea cazi în plasa celor care îți promit multe, te încurajează și te asigură de sprijinul lor. Și cât de ușor te lași prins: te simți măgulit de oameni „importanți”, ai impresia că te-ai ridicat față de alții, că ai ajuns într-o poziție mai bună și că, în sfârșit, ești apreciat la justa ta valoare.
Dar, în scurt timp, îți dai seama că, de fapt, cei care te-au abordat au profitat de tine: au avut nevoie de munca, de implicarea ta și de puținii bani pe care i-ai agonisit. Iar după ce și-au rezolvat prin tine anumite probleme sau dificultăți de moment, nu mai au nevoie de tine și te uită.
Și rămâi cu cei pe care îi aveai mai înainte, pe care, poate, i-ai ignorat, i-ai nedreptățit sau chiar i-ai pierdut, crezând că ai ajuns deja într-o altă „stare” și că nu mai ai nevoie de ei.
Mult adevăr este în cuvântul: „Prietenul sigur îl cunoști în împrejurări nesigure”.
Cu siguranță, avem destule prilejuri în viață să trecem prin astfel de încercări, pentru a vedea cine este, până la urmă, prietenul și aproapele nostru.
Iar Sfântul Ioan Scărarul ne învață să nu iubim pe cei ce ne laudă, ci pe cei ce ne îndreaptă; iar prietenul adevărat nu ne părăsește nici în necaz, nici în cădere.
Pr. Octavian Moșin
Înscris în
Resurse
Lasă un răspuns