Am poposit în Joia Mare. Bine ar fi să fim cu luare aminte la evenimentele ce urmează să le trăim în aceste clipe premergătoare Crucii pe care S-a așezat Mântuitorul. Stând blând și cuminte în așteptarea Răstignirii, ne amintim în această zi de smerenia și dragostea lui Hristos pentru toată suflarea omenească. Îl descoperim printre ucenici, spălându-le picioarele și săvârșind Cina cea de Taină.

E clipa când Dumnezeu instituie Sf. Euharistie, din care oricine dintre noi, la fiecare Liturghie, are posibilitatea să guste din Domnul. „Atunci când Domnul a predat această Taină ucenicilor Lui, n-a spus sub formă de sfat: Cine vrea să mănânce Trupul Meu și cine vrea să bea Sângele Meu, cum a spus „Cine vrea să vină după Mine” (Mt. 16, 24) și „Dacă vrei să fii desăvârșit” (Mt. 19, 21), ci a rostit sub formă de poruncă: „Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu” (Mt. 26, 26-27). Cu alte cuvinte: în mod inevitabil trebuie să mâncați Trupul Meu și să beți Sângele Meu. Și iarăși zice: „Aceasta să faceți întru pomenirea Mea” (Lc. 22, 19), adică: această Taină v-o predau să o săvârșiți nu o dată, sau de două și de trei, ci in fiecare zi spre aducere aminte de Patimile Mele.” (Sf. Nicodim Aghioritul).

Tot în această zi asistăm la rugăciunea cu osârdie a Mântuitorului în grădina Ghetsimani, apoi la vânzarea și prinderea Lui.

Suntem în pragul unei noi Răstigniri a Mântuitorului.

Ceea ce i se întâmplă Domnului Iisus trăim, probabil, și astăzi. Lumea se vinde, se trădează, este fățarnică, chiar în stare să se omoare de dragul poftelor, urii, invidiei… minciunii.

Așa e firea omului căzut duhovnicește, îndepărtat de Dumnezeu, deci de cele sfinte, a omului care încă nu a înțeles că atunci când păcătuim, Îl răstignim pe Hristos pentru a doua oară. Suntem complici la Patimile Domnului când îl hulim, când îl ignorăm, când nu-l primim în casele și în inimile noastre. Vai de sărmanele suflete a celor fără de Dumnezeu!

„Oamenii L-au condamnat pe Dumnezeu la moarte, Dumnezeu însă, prin învierea Lui, îi „condamnă” pe oameni la nemurire, în locul loviturilor pe care I le-au dat oamenii, El îi îmbrăţişează; în locul ocărilor, El le împărtăşeşte binecuvântări; în locul morţii, El le dă nemurirea. Nicicând oamenii n-au arătat ură faţă de Dumnezeu ca atunci când L-au răstignit, şi niciodată Dumnezeu n-a arătat iubire faţă de oameni ca atunci când a înviat. Oamenii au vrut să-L facă pe Dumnezeu muritor, El însă, prin învierea Lui, i-a făcut pe oameni nemuritori.” (Sf. Iustin Popovici).

Vom merge să-l prohodim chiar pe Dumnezeu, Care deși a fost pus pe Cruce, coboară de pe ea, mergând în cele mai adânci locuri ale iadului și îi aduce la lumină pe toți drepții.

Vedem că toată nădejdea și rezolvarea oricărei probleme este întru Domnul Cel Înviat. Nu ne rămâne decât să credem în Hristos și să ne încredem Lui, Cel care se jertfește pentru întreaga lume. Iar a fi al lui Hristos „înseamnă să te simţi necontenit răstignit în lume.” (Pr. Iustin Pârvu), de dragul vieții veșnice alături de Dumnezeu.

„Dar aşa cum soarele răsare în altă lume, la fel şi creştinul, prin Învierea din morţi a lui Iisus Hristos, a primit încredinţarea că după urmează un strălucitor răsărit de soare, urmează o nouă zi, o nouă viaţă. „A murit”, o să se spună şi despre mine şi despre tine într-o zi; în ziua pe care eu nu o cunosc, care nu ştiu când va sosi.” (Arhiepiscopul Justinian Chira).

Prin Înviere gustăm din cele veșnice și cerești, din cele pe care le vom gusta din plin în viața de apoi.

 

Preot Octavian MOȘIN