Duminica după Botezul Domnului la biserica Întâmpinarea Domnului, USM
Duminică, 24 ianuarie 2016, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la biserica “Întâmpinarea Domnului”, USM a fost a fost oficiată de un sobor de preoți în frunte cu preotul paroh Octavian Moșin.
În cuvântul de învăţătură, pr. Octavian le-a vorbit celor prezenţi despre pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Matei, cu privire la începutul propovăduirii Mântuitorului Iisus Hristos. Părintele paroh a amintit despre importanţa pocăinţei pe calea dobândirii Împărăţiei Cerurilor şi i-a îndemnat pe credincioşi să se întoarcă spre Dumnezeu, prin rânduielile Bisericii, şi mai ales prin unirea cu Hristos în Sfintele Taine. Totodată părintele i-a îndemnat pe cei prezenți nu doar la frecventarea slujbelor bisericești, ci și la participarea cu adevărat la sfânta liturghie, prin primirea Sfintei Euharistii și unirea cu Hristos, nu doar o unire imaginară, ci una reală, deoarece noi credem că prin această Sfântă Taină ne împărtăşim în mod material cu adevăratul Trup şi Sânge ale Domnului.
Lasă un răspuns