”Învăţătura neînsoţită de virtute este asemenea perlelor aruncate la gunoi.” (Cervantes)

În câteva zile începe un nou an școlar. Probabil se bucură doar acei care nu au gustat încă din școală. Pentru mulți elevi școala e o adevărată urgie. Odată cu anul școlar părinții se confruntă cu o serie de probleme. Mulți copii nu vor să înveţe și sunt momiți cu promisiuni: „Dacă înveți sau iei nota cutare, îți permit la calculator, la film, la dicotecă, îți cumpăr… vei merge în vacanță în…”.

Aceasta e o realitate anormală.

Copiii urmează a fi ajutați să înțeleagă că învață nu pentru părinți, profesori sau note. „Nu pentru şcoală, ci pentru viaţă învăţăm.”, spunea Seneca. A învăța este un proces firesc și strict necesar fiecărui om. Nu învățăm de dragul învățăturii, ci pentru ca să ne formăm ca personalități. E foarte greu și anevoios drumul de la individ la personalitate!

Poate nu este atât de important cât și cum învățăm, ci cum aplicăm în viață cunoştinţele acumulate. Sarcina primordială a părinților este să le cultive odraslelor lor dragostea pentru carte și, în general, pentru tot ce este ziditor. Copiii trebuie educați astfel încât să înțeleagă că precum părinții muncesc, la fel şi ei sunt implicați într-un proces destul de dificil, numit educație. „Rădăcinile învăţăturii sunt amare, dar roadele ei sunt dulci.” (Aristotel).

Însă ar trebui să pornim de la esență. De multe ori ni se accentuează necesitatea de a învăța, însă mulți nu știu cu ce se „mănâncă” această învățătură. Astfel, trebuie să-i ajutăm pe copii să învețe a învăța, ca să o facă cu plăcere, cu toată seriozitatea și de sine stătător.

Nu vom obține nimic cu forța, învățarea trebuie să fie un proces firesc și lent, care durează atât cât trăim. Nu în zadar se zice în popor că învățăm toată viața, iar Eschil recunoștea: „Îmbătrânesc şi tot învăţ.”

„Învățăturile date cu forța nu pot dăinui în suflete, pe când învățăturile primite în suflet cu plăcere și cu bucurie rămân de-a pururi.” – ne spune Sf. Vasile cel Mare.

Vine vremea când învățăm învățând pe alții și astfel spunem că dobândim experiența vieții. Informația trebuie să treacă prin facultățile noastre trupești și sufletești, să fie analizată, aranjată și implementată în viață. De aici și necesitatea de a oferi informația potrivită la vârsta potrivită.

E trist să vezi atâtea mame care se îngrijesc de multe, dar uită de educația copiilor. Îi lasă în grija bonei, a calculatorului, a televizorului… a străzii! Dar, uneori, o zi fără supravegherea părinților poate fi fatală. Fiţi alături de copiii voștri!

Marea majoritate a cazurilor de suicid sau de pierdere a vieții în rândul copiilor demonstrează neimplicarea sau implicarea incorectă, inoportună, întârziată a părinților. Copiii au nevoie de sprijin și încurajare la fiecare etapă a creșterii. Părinții trebuie să le devină primii prieteni, altfel îi pierd.

”Oriunde ar fi educat copilul, asupra caracterului său se răsfrâng impresiile din locul unde a crescut – și însăși casa, curată, aranjată cu gust, cu ornamente simple și situată într-un loc plăcut are o înrăurire neprețuită asupra educației copiilor.” – constata Sfânta Muceniță Alexandra Feodorovna.

Asiguraţi-le acest minim confort şi ajutaţi-i să însușească materia singuri, doar ghidați și verificați de către dumneavoastră. Fiecare copil este unic și irepetabil, și potențialul este individual. Nu toţi copiii au capacități maxime de însușire a informației. Dar fiecare are calea şi menirea sa în viaţă. Să-i ajutăm să le descopere!

Şi cel mai important, în tot acest proces, numit educație și formare a personalității, să nu-L excludem pe Dumnezeu. Să-i deprindem pe cei mici cu rugăciunea și să le arătăm și cealaltă viață, cerească, de care să fie conștienți și spre care să tindă.

Un mare duhovnic contemporan învăța: ”Se zice că niciodată nu poți să ceri unui copil să meargă la același pas cu un om mare. Un copil are pas de copil. Dacă vrei să mergi cu el, te lași tu după el, trebuie să-i înțelegi neputința lui; nu-i ceri niște lucruri pe care nici tu nu le-ai făcut când erai copil și nici nu le-ai fi putut face.” (Părintele Teofil Părâian).

Să mergem în pas cu fiii şi fiicele noastre, crescând împreună în virtute, prinzând la minte, și astfel ne vom călăuzi corect copiii!

Preot Octavian Moșin