O societate are nevoie de eroi. Inclusiv pe timp de pace. Are nevoie de oameni gata de sacrificiu pentru semeni sau pentru valorile comunității din care fac parte.

Dar există și o serie de pretinși eroi. Îi recunoaștem lesne: se dau cu părerea considerându-se experți în tot și în toate, se laudă cu acțiuni la care au participat ca „musca la arat” din cunoscuta fabulă, încearcă să te convingă cât de bine s-ar aranja lucrurile dacă se vor implica în ele și importanta lor persoană etc.

Unii dintre ei trăiesc cu trecutul, încercând să actualizeze „clipele de glorie”, alții visează cu ochii deschiși că vor ajunge mari și tari, încât ai impresia că își va schimba Pământul direcția de rotire când vor ajunge dânșii la vârful împlinirii profesionale.

Oamenii uită că viața este astăzi! Că nu poți trăi în trecut și nici în viitor. Asta nu înseamnă că ar urma să ștergem istoria sau să nu tindem de a făuri ceva legat de viitor. Dar trebuie să dăm zilei de astăzi ceea ce stă în puterile noastre, iar de ziua de mâine se va griji Domnul! Dar și să nu uităm că viitorul începe astăzi și, după cum zice Sf. Isaac Sirul, „osteneala tinereții este odihna bătrâneții”.

Dacă am conștientiza acest lucru din fragedă tinerețe! Poate că ne-am trăi cu altă intensitate zilele și altfel am profita de fiece răsărit de soare pe care ni-l oferă Tatăl. Poate că nu am neglija faptul că „Orice clipă poate fi un timp grozav de important pentru mântuirea noastră și, dacă nu trăim clipa prezentă, nu o trăim nici pe următoarea, și așa mai departe”, după cum ne învață Părintele Arsenie Papacioc.

Să fim eroii zilei de azi, ai zilei în care ne învingem propriile orgolii și în care rupem lanțurile timpului, or, după cum concluzionează Nicolae Steinhardt, „Creştinul este cel ce nu trăiește nici în trecut, nici în viitor, ci numai în prezent. Trecutul nu-l apasă, viitorul nu-l îngrijorează.”

Preot Octavian Moșin