În duminica a șasea după Paști ne stă în față chipul orbului din naștere.

Pericopa evanghelică respectivă ne duce cu gândul, pe de o parte, la numeroși oameni care suferă de această deficiență în aspect biologic și pe care trebuie să îi compătimim și să-i sprijinim, iar pe de altă parte, la orbirea duhovnicească.

Dacă cel nevăzător trupește nu vede lumina astrului ceresc, orbul spiritual nu vede Soarele sufletelor, care este Dumnezeu. Și în cazul acestuia din urmă nevoia de compătimire și sprijin nu e mai mică.

Din păcate, sunt tot mai mulți cei care au întinați ochii lăuntrici și nu-L pot vedea pe Hristos. Și cea mai mare parte dintre ei sunt aidoma fariseilor – nici nu știu că sunt orbi.

Să trecem periodic „un examen oftalmologic”, prin post și spovedanie, ca să nu orbecăim în căutarea cărării adevărului și să ne putem raporta mai corect la lume și la divinitate.

Să avem deschidere și dorință, ca prime condiții, iar ulterior vom simți că Dumnezeu își va face loc în viața noastră, sprijinindu-ne în toate pornirile, căutările și sforțările. Pentru că, așa cum afirma părintele Teofil Părăian, un orb din naștere, cunoscut ca „om fără lumină, dar luminat”: „Ce privești, aia te pătrunde.”

Preot Octavian Moșin