„Dacă aş întâlni un preot şi un înger m-aş pleca întâi preotului până la pământ şi i-aş săruta mâna sfinţitoare şi apoi m-aş pleca îngerului.”       (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Astăzi preoția este privită cu ochi nu prea buni. Societatea este înrăită pe toți: pe demnitari, medici, pedagogi, polițiști, chiar și pe slujitori.

Se caută în fiecare domeniu neajunsurile și sunt prezentate mai mult crizele, problemele, eșecurile, astfel se creează impresia că peste tot și în toate, mai cu seamă în țara noastră, merge prost.

Adesea aud vorbe ca „Las`că știu eu preoții iștea!!! Sunt mincinoși, lacomi, degradați…” Iar la o discuție cu un grup de „experți” ce s-au cherchelit la un pahar de vin chiar am îndrăznit să le reproșez și să-i întreb: „Viața câtor preoți o cunoașteți? De câte ori în an mergeți la biserică?…”

Atunci s-a lăsat o liniște, pentru ca apoi să mi se spună că așa se vorbește printre oameni, iar diverse cazuri de abuz și anumite nereguli sunt prezentate chiar în mass-media.

Societatea moldovenească și înjură în public cu termeni religioși, critică Biserica și slujitorii, pe cei credincioși îi cataloghează drept rămași în urmă și degradați etc. Am zice e culmea libertății, dar, de fapt, a fărădelegii.

Ușor este a răscoli în sacul cu neajunsuri, proprii fiecărui om, care nu este fără de păcat. Însă prea puțini contribuie ca lucrurile să se schimbe în ei și în jur. Doar prin critică nu se rezolvă mare lucru. Să fim noi înşine candele care am lumina virtutea, adevărul…

Luminând, vom aduce mai multă lumină și claritate celor ce ne înconjoară!

Slujitorii au fost asociați mereu cu cea mai aleasă pătură a societății, având cea mai nobilă și mai responsabilă misiune. Însă unii nu conștientizează acest fapt, alții cad pradă ispitelor, mai sunt și din cei care au încurcat drumurile, pângăresc cele sfinte, iar prin aceasta lovesc în Biserica lui Hristos.

Noi, slujitorii, ar trebui să fim mai aproape de oameni, de nevoile lor, să trăim cu durerea lor și astfel vom fi mai de folos aproapelui. Mulți slujitori s-au rupt de popor, nu-l mai slujesc, de aici și vorbe, şi probleme.

„Am purtat sutana șaizeci de ani, dar, de fiecare dată când mă întâlnesc cu un creștin ortodox sau cu oricare altă persoană, îmi plec capul, jos, în fața lui”, mărturisea cu atâta smerenie Părintele Sofronie Saharov.

Asta-i realitatea, oamenii așteaptă nu predici frumoase, dar o viață autentică a slujitorilor. În același timp, într-o societate decăzută, e greu să identifici și să crești modele desăvârșite. De aceasta și accentua marele duhovnic contemporan Arsenie Boca: „Vă trebuie preoți mai buni? Nașteți-i! Nu mai stați cu gânduri ucigașe împotriva copiilor, că nu știți în calea cărui mare dar de la Dumnezeu te-ai găsit împotrivă și ai să dai seama.”, iar al duhovnic adaugă: „Nu vă cramponaţi de greşelile care le vedeţi în cler. Clerul acela e dat de dumneavoastră, nu e venit din cer, are un tată şi o mamă, fiecare preot şi episcop.” (Părintele Ioan Iovan).

Urmează să creștem o generație mai evlavioasă, mai râvnitoare, mai virtuoasă… Poate atunci slujitorii se vor face pildă și model vieții creștine. „Preotul sfânt odihnește inimile credincioșilor, aduce pace conștiinței lor, se face pildă și model al vieții creștinești și întruchipează icoana vie și perceptibilă a cultului creștin.”, spunea Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina.

Să ne ajutăm și să îndreptăm unii pe alții cu sfatul şi cu rugăciunea!

Preot Octavian MOŞIN