Lumea de astăzi este adesea agitată. Oamenii se avântă spre multe și mărunte, dar nu sunt capabili să dobândească ceea ce Părinții numesc adevărata odihnă.

Numai un suflet liniștit este în stare să judece adecvat, să ia decizii corecte, să depășească stările de criză fără consecințe nefaste, poate ierta, iubi.

Cred că e potrivită zicala: „Unde e pace și lui Dumnezeu îi place”.

Chiar dacă, în timpul rugăciunii, acasă sau mai cu seamă în biserică, nu pătrund cu mintea prea multe, cei mai mulți dintre credincioși mărturisesc că simt o liniște, un confort, o mireasmă duhovnicească.

Să râvnim această liniște, care, disecată, presupune lipsă de zbucium, de frământări, tihnă, senitătate etc.

De multe ori mă gândesc cât de strânsă este legătura între ceea ce numim noi liniște, pace și odihnă. În Biserică aceste noțiuni au înțelesuri mult mai profunde și din care nu doar putem gusta, ci chiar le putem trăi, devenind caracteristici ale vieții noastre cotidiene.

Cât de bine ar fi dacă am asculta îndemnul apostolului, care zice: „Râvniţi ca să trăiţi în linişte, să faceţi fiecare cele ale sale şi să lucraţi cu mâinile voastre precum v-am dat poruncă” (I Tesaloniceni 4, 11).

Dobândirea păcii nu este posibilă decât în Domnul și pentru Domnul. „Pentru Tine ne-ai creat, Doamne, și inima noastră nu-și găsește pacea până când nu se odihnește în tine.”, zice Fericitul Augustin, iar Evanghelia spune: „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze.” (Ioan 14, 27).

Spre liniște și pace să tindă fiecare dintre noi, căci în acestea Domnul își face loc în viața noastră.

Orice slujbă începe astfel: „Cu pace Domnului să ne rugăm…”.

Fie ca prin aceste stări de liniște, de pace… să ajungem la o rugăciune cu osârdie, să-l simțim pe Dumnezeu aproape și prin El pe aproapele.

Preot Octavian Moșin