Suntem în așteptarea Domnului, asemenea celor zece fecioare cu candelele, pe care astăzi Biserica le amintește.

Și parcă avem credință, parcă ne străduim să ajungem la o viață feciorelnică, deci curată, însă adesea ne lipsește uleiul, adică faptele bune.

Evanghelia din această zi ne îndeamnă să avem gata atât candela dreptei credințe, cât și undelemnul curăției, al faptelor bune și al milosteniei. Uleiul mai este și dragostea noastră față de Dumnezeu, o dragoste plină de dăruire.

Această idee o dezvoltă Sf. Serafim de Sarov: „Unii afirmă că lipsa untdelemnului fecioarelor nebune simbolizează lipsa faptelor bune pe parcursul vieții. Această interpretare nu este tocmai una corectă. Cum pot fi acestea lipsite de fapte bune dacă, deși nebune, sunt numite încă fecioare? Puritatea trupească este o virtute supremă ce ne apropie de îngeri și care poate fi în sine un substitut pentru alte virtuți. Cu smerenie, îndrăznesc să spun că, de fapt, acestea erau lipsite de harul Dumnezeiesc al Sfântului Duh. Fecioarele, conduse de nebunia spirituală, au crezut că facerea de bine este singurul scop al creștinismului.

Au săvârșit fapte bune și prin aceasta L-au ascultat pe Domnul, însă nu s-au îngrijit din timp să vadă dacă au primit harul Sfântului Duh. Iar untdelemnul pe care nu îl aveau fecioarele nebune tocmai aceasta reprezintă. Au fost socotite nebune pentru că au uitat de rodul virtuților atât de necesar, harul Sfântului Duh, fără de care și cu care nimeni nu a fost și nici nu va fi mântuit vreodată, întrucât prin Sfântul Duh fiecare suflet își are viața și este înălțat în curăție și fiecare suflet este aprins de către unimea Treimii prin Sfintele Taine. Sfântul Duh se mută în sufletele noastre, iar această ședere, coexistență a Sfintei Treimi întru noi, este dată prin dobândirea Sfântului Duh, care ne pregătește sufletul și trupul pentru existența lui Dumnezeu întru noi, potrivit învățăturilor Sale: Şi voi locui în mijlocul lor şi le voi fi Dumnezeu (Ieșire 29, 45).

Acesta este untdelemnul candelei fecioarelor înţelepte, care ardea luminos şi timp îndelungat, astfel încât să-L poată aştepta pe Mirele ce a venit la miezul nopţii şi să intre cu El în casa bucuriei. Însă fecioarele nebune, văzând că untdelemnul lor se termină, au mers la piață să mai cumpere, însă nu s-au întors la timp, căci ușile erau deja închise. Piața reprezintă viața noastră, ușa cămării de nuntă (ce s-a închis și nu le-a permis să ajungă la Mire) reprezintă moartea, fecioarele cele înțelepte și cele nebune sunt sufletele creștinilor, untdelemnul reprezintă Harul Sfântului Duh dobândit prin acestea și care preface lucrurile trecătoare în cele veșnice, transformă moartea în viața duhovnicească, întunericul în lumină, iar ieslea ființei noastre, în care patimile sunt legate precum animalele și vitele, în Templul lui Dumnezeu, Împărăția bucuriei fără de sfârșit a vieții întru Hristos.”

Dumnezeu așteaptă candela sufletului nostru, pe care o dorește mereu aprinsă și an de an arzândă cu mai multă intensitate. Totodată, Domnul vrea să veghem, să fim mereu pregătiți de întâlnirea cu El, gata să ne jertfim pentru El.

Cât de înfricoșătoare este clipa când se închide ușa! Oare unde vom fi noi atunci?

Oriunde ne-am afla, să fim cu conștiința trează și într-o priveghere continuă, căci nu știm clipa când vine Mirele! Și nu este osândă mai cumplită decât să auzim răspunsul: „Nu va cunosc pe voi!”

Preot Octavian Moșin