Ne pregătim de Postul cel Mare… de Înviere?

Atunci când ne bat la uşă tot felul de sărbători lumeşti ne pregătim minuţios. Unii îşi aleg haine, alţii se gândesc în ce restaurant vor serba, pe cine vor invita, ce bucate vor servi ş.a.m.d.

Când ne referim la praznicele bisericeşti, apar doar întrebări.
Uneori noi, preoţii, suntem abordaţi la telefon cu tot felul de întrebări: „Părinte, astăzi e sărbătoare? Da-i mare? Se lucrează? Da se spală?…”. De parcă vor lăsa toate grijile şi gata, se vor ruga!
Mai nimeni, însă, nu uită când s-a născut sau la ce dată s-a căsătorit, iar unii aşteaptă prilejuri de serbare după cum ar fi 23 februarie, 8 martie, 1 mai, pe când cei mai tineri mai adaugă un Valentine`s Day, un Halloween … şi astfel anul e plin de sărbători.
Evenimentele creştine nu prea se înscriu în calendarul laic al multora contemporani deai noştri. Deşi, dacă îi întrebi, îţi răspund foarte creştineşte:
„Pentru noi cele mai ţinute sărbători sunt Crăciunul şi Paştile”. Însă dacă îi vei întreba ce ştiu şi cum serbează marile praznice împărăteşti, îţi vor vorbi doar despre bucate, chefuri şi „tradiţii”.
Am intrat în perioada Triodului, cea pregătitoare pentru Învierea Domnului. Aceste zece săptămâni vin să ne trezească la smerenie, la pocăinţă, la înfrânare, precum şi la fapte bune, încercând să omorâm mulţimea păcatelor şi patimilor din noi pentru a fi mai bineplăcuţi în faţa Domnului.
Îi tot felicit pe cei cu care mi-i dat să mă întâlnesc: „Felicitări cu începutul Triodului!”. Şi ce credeţi, mai toţi îmi mulţumesc şi îmi răspund „Mulţumesc, de asemenea!”
Doar câţiva mai atenţi m-au întrebat: „Mă iertaţi, astăzi e sărbătoare?” Marea majoritate a lumii nu ştie şi habar nu are ce sărbători, ce perioadă a anului bisericesc este acum, ce fel de post parcurgem. Cu toate acestea, din decembrie până la început de februarie sunt foarte întrebate calendarele bisericeşti. „Aveţi calendare? Vreau unul cu toate sărbătorile!” – se adresează unii credincioşi. Am întrebat pe cineva: „Vă conduceţi zilnic după calendarul bisericesc?”, la care am primit un răspuns fără jenă: „Chiar vreau să văd câţi Ioni sunt ca sfinţi. Şi să ştiu când vin alţii mai importanţi…
am prieteni…”.
Uitaţi-vă, chiar în timpul scrierii acestui răvaş mă sună o cunoştinţă şi mă întreabă: „Părinte, când începe Postul…, dar Săptămâna albă?”, iar când am întrebat-o, de ce se interesează, mi-a răspuns că „a făcut spor cu cineva” şi iată mă sună să-i confirm.

Dragii mei,
multe ciudăţenii poţi auzi şi tare multă lume vezi abătută de la nişte realităţi şi necesităţi ale vieţii. Toate acestea le spun spre luare aminte şi spre ieşire din viaţa vicioasă în care sălăşluim.
O spun cu gândul că măcar cineva va citi aceste rânduri şi va dori să intre în Postul cel Mare (care începe la 23 februarie).
Acesta e o adevărată primăvară a sufletului! Şi dacă aţi auzit că e pregătirea pentru post, dar nu ştiţi prea multe şi aveţi tot felul de întrebări: Pentru ce? Cum? Cât? ş.a., nu zăboviţi, dar căutaţi prin Internet, întrebaţi pe cineva competent… Şi la sigur veţi afla, iar după aceasta va veni şi „pofta” pentru post, căci sufletul doar cu post şi rugăciune poate fi „săturat”.

Apoi vor veni şi sărbătorile creştine în viaţa noastră şi vom înţelege că viaţa gravitează în jurul ÎNVIERII!

Post binecuvântat!

Preot Octavian Moşin

One Response to “Ne pregătim de Postul cel Mare… de Înviere?”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Arhiva

Înscris în


Resurse


free counters