Au trecut două luni de când a plecat la Domnul părintele Nicanor Lemne, un vrednic slujitor basarabean, refugiat în timpul războiului în România. A plecat la 101 ani de viață și 75 de ani de slujire la altar.

De multă vreme visam să ajung la părintele, fiind îndemnat de mai mulți creștini din București, dar am poposit la locul lui de slujire abia la 40 de zile de la trecerea sa din această viață pământească. Am găsit mormântul părintelui, așezat lângă preoteasa Olga, pe care a iubit-o precum propria viață și care a slujit de rând cu el pe Dumnezeu și oamenilor.

În Siliștea Snagovului l-am cunoscut pe părintele Daniel Avram, care i-a fost alături ultimii ani, și pe unul dintre cei doi feciori ai părintelui Nicanor – Mircea, care predă limba franceză în sat. Am oficiat slujba litiei la mormântul părintelui cu sentimentul că părintele este alături. De puține ori mi s-a întâmplat să simt o astfel de căldură de la un mormânt.
Apoi am intrat în vechea bisericuță din incinta cimitirului, care poartă hramul în cinstea Nașterii Maicii Domnului și care datează cu sec. al XVI-lea. Este bisericuța fostului schit de maici numit „Turbatele”.

Am intrat în casa de lemn, în care a trăit părintele ca un ascet. Este mai mult o chilie decât casă. Mirosul unei rugăciuni cu osârdie și pâlpâitul de candelă se simte îmbibat în pereți.
Am avut ocazia să discut cu mai mulți săteni care ne-au mărturisit că popa Lemne (așa îl numește satul) a fost un sfânt.

Părintele Nicanor Lemne s-a născut la 27 decembrie 1915, în satul Drepcăuți, județul Hotin, Basarabia, într-o familie numeroasă cu tradiție preoțească, fiind unul dintre cei zece copii ai familiei preotului Nicon și ai preotesei Maria Lemne, dorind din copilărie să îmbrățișeze slujirea preoțească.

A absolvit Seminarul Teologic din Dorohoi în anul 1938, apoi Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cernăuți, pe care a absolvit-o în anul 1941.

La 3 august 1942, a fost hirotonit preot pentru Parohia Mihăileni, județul Bălți, de către episcopul Armatei române, Partenie Ciopron, care îndeplinea la acea vreme și funcția de locotenent de episcop al Hotinului, cu sediul la Bălți (1941-1944).

În această parohie a slujit doar doi ani, după care, în contextul istoric nefericit al ocupării Basarabiei de către armata sovietică, în anul 1944, alături de numeroși frați români din Basarabia, a ales calea refugiului în România împreună cu familia sa.

La 1 decembrie 1944, a fost numit preot la Parohia Turbaţi, astăzi Siliştea Snagovului, comuna Gruiu, județul Ilfov, unde a slujit aproape 73 de ani.

A fost un om smerit și plin de bunătate, tuturor le spunea: „Fără iubire nu se poate ajunge în rai.”

Când urma să plec, am primit o poezie închinată părintelui, semnată de profesorul Emil Dinga, din care desprindem învățăturile părintelui Nicanor:

”Iubirea fie-vă averea
Înțelepciunea fie vrerea,
Comuniunea fie casa,
Frățietatea fie masa”.

Preot Octavian Moșin

P.S.: Rugăm pe cei care l-au cunoscut și pot împărtăși gânduri despre regretatul părinte, să le trimită la adresa: [email protected].