Popas de suflet pentru elevii de la școala primară-grădiniță nr.90

În fiecare an școlile și liceele din țară desfășoară concursul ”Toamna de Aur” la care elevii demonstrează că creativitatea nu are limite, dând viață legendei toamnei. În cadrul acestei sărbători s-a desfășurat o oră de suflet avându-l drept invitat pe părintele Octavian Moșin, președinte al Sectorului Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret.

Părintele le-a vorbit micuților despre  darurile și binecuvântarea lui Dumnezeu față de zidirea sa, omul. Lumea a fost creată de Dumnezeu ca un dar pentru oameni. Viaţa este şi ea un dar al lui Dumnezeu. Tot ce mănâncă şi bea omul sunt nu doar un rezultat al muncii, ci de asemenea un dar de la Dumnezeu. Dumnezeu ne oferă și alte daruri cum ar fi  înţelepciunea, ştiinţa, cunoașterea. Chiar dacă lumea ar fi dată omului numai spre cunoaştere, şi tot ar fi un dar al lui Dumnezeu. Astfel, e important ca toate în viața noastră să fie raportate la Dumnezeu.

D-na Galina Horin, diriginta clasei în care s-a desfășurat ora  i-a mulțumit părintelui pentru această întâlnire,  menționând că și-ar dori și pe viitor asemenea întâlniri și discuții de suflet. Cu prilejul acestui eveniment au fost binecuvântate câteva auditorii de studiu, dar şi profesorii şi elevii școlii.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Arhiva

Înscris în


Resurse


free counters