Preţuim aproapele doar când pleacă
Astă noapte a plecat la Domnul bunelul de pe mamă, Vasile. Împlinise 85 de ani. Toată viaţa a muncit în calitate de fierar. Om voinic, aşa era numit de toată lumea. Mereu mă întreba: „Când vii dragul tătucăi să îmi dai o mână de ajutor?”.
De fiecare dată îi promiteam că la vară, la toamnă… Credeam că este în puteri şi va fi veşnic. Acum câteva luni boala l-a ţintuit la pat şi o vreme a fost inconştient. Când l-am vizitat ultima dată stătea cuminte, nu mai reacţiona şi-şi aştepta ceasul. M-am apropiat de el şi i-am spus: „Tătucă, sunt eu Octuşa! Iartă-mă!”. Spre mirarea tuturor celor prezenţi mi-a răspuns: „Domnul să te ierte!” şi cu degetele s-a însemnat cu semnul crucii pe piept.
Sper că m-a iertat pentru toate promise şi neînfăptuite, pentru faptul că prea puţin am fost alături de el, pentru că n-am preţuit buneii aşa cum se cuvine… Mă conving de această tristă realitate, că preţuim aproapele doar când pleacă!
Preot Octavian Moşin
Înscris în
Resurse
Lasă un răspuns