Sfântul Ierarh Dionisie a unit în rugăciune zeci de tineri

Peste 30 de tineri din diverse instituții de învățământ superior din capitală s-au unit în rugăciune la Mănăstirea Suruceni.

În seara zilei de 17 septembrie, când este pomenit Sfântul Ierarh Dionisie de la Mănăstirea Suruceni, un grup de studenți, ghidați de pr. Octavian Moșin, au întreprins un pelerinaj la moaștele sfântului.

Mănăstirea Suruceni, gazda pelerinajului, a deschis porțile și a întâmpinat cu drag oaspeții, poposiți la rugăciune.

Grupul de tineri a oficiat slujba Acatistului sfântului, în fața raclei cu sfintele moaște, urmând un Te Deum de mulțumire.
Preotul Octavian a rostit un cuvânt de zidire sufletească, apoi a fost vizitat complexul monastic.

Tinerii s-au îndreptat și spre Biserica din Dumbrava, urmărind lucrările de peste 20 de ani din parohia în devenire, apoi au stat la o agapă creștină, intonând cântări duhovnicești.

Tinerii prezenți și-au propus să se implice mai activ în proiectele și activitățile de zidire lăuntrică.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Arhiva

Înscris în


Resurse


free counters