Slujitorii și cântăreții bisericii din Dumbrava prezenți la Festivalul ”Cireșar”

De Duminica Mare, comuna Trușeni a organizat prima ediție a Festivalului ”Cireșar”. La eveniment a fost invitat prot. Octavian Moșin, preotul-paroh al bisericii din Dumbrava, dimpreună cu slujitorii și corul bisericesc.

La deschiderea evenimentului, părintele Octavian a menționat importanța unor astfel de manifestări, care unesc și zidesc comunitatea, făcând trimitere la scriitorul Nicolae Dabija: ”Cireșele erau fructele preferate ale scriitorului N. Dabija. Unde a avut o bucățică de pământ a pus cireși. În fața casei părintești din Codreni creștea un cireș. Făcea fructe mari și dulci. Nu se găseau la piețele din Chișinău cireșe ca acelea, zicea Nicolae Dabija. În vara anului 2000 pentru prima dată cireșul a dat roadă într-o curte orfană. De aproape un an de zile mama poetului plecase la Domnul. Intrând în ograda pustie, s-a apropiat de cireșul mamei, dar dulceața lui i-a lăsat un gust amar. Și totuși mustul fructelor a reușit să facă o legătură cu cea înălțată la ceruri și s-o audă în foșnet de aripi și în murmur de izvoare. Totul se pare că se dărâmă când pierzi pe cineva drag, dar găsindu-ți adevărata ta misiune pe pământ, în cazul poetului – să dea suflet cuvintelor, te apropii de Creator și nu pleci în niciunde, ci în Veșnicie.”

Apoi părintele a recitat poezia ”Cireș amar”, concluzionând cu cuvintele scriitorului că ”cireșii înfloriți sunt ca un fir ce leagă omul de Creator”.

A urmat un recital de gânduri și rânduri creștine, precum și câteva cântări de suflet interpretate de către corul bisericii ”Sf. Petru Movilă” din s. Dumbrava, comuna Trușeni, care s-a învrednicit de Diplomă de participare.

La festival au participat mai mulți locuitori din Dumbrava și din alte suburbii ale capitalei.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Arhiva

Înscris în


Resurse


free counters