Această realitate o constatăm an de an în perioada Bobotezei. Aproape de două decenii mergem prin diverse instituții, dar și pe la casele creștinilor din preajma Chișinăului, binecuvântându-i cu Agheasmă Mare. Cei care ne solicită sunt atât de senini, dornici de sfințenie, au atâta deschidere și emană căldură duhovnicească. Însă de la o vreme încoace nu mai putem stropi din plin pe cei care îi întâlnim în cale. Unii se agită, alții te atenționează că sunt atei, mai sunt și dintre cei care fug, strigă, înjură, te amenință… Credem că este consecința demonizării. Satana ajunge să stăpânească tot mai mulți oameni.

Sărmanii, sunt robiți de cel rău, însă nu sunt conștienți de acest fapt. Au grețuri, sunt iritați, crezând că suferî de diverse patologii. Problema, însă, e una lăuntrică, fiind în plasa celui rău.

Asta e consecința îndepărtării sau lepădării de Hristos. ”Oamenii depărtați de Dumnezeu sunt cei mai nefericiți din lume și în viața aceasta, și în cea viitoare, cea veșnică.”, ne învață Sfântul Paisie Aghioritul.

Nu ne rămâne decât să-i compătimim, să ne rugăm pentru ei și, dacă este cu putință, să le dăm o mână de ajutor. Fără de sprijinul și ajutorul lui Dumnezeu ”omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri. El rămâne aşa chiar dacă este laureat al premiului Nobel sau măturător” (Petre Țuțea).

”Ne lepădăm de Hristos aderând la o doctrină ateistă (…) ruşinându-ne şi ferindu-ne să ne facem semnul Sfintei Cruci, ruşinându-ne şi ferindu-ne să fim văzuţi intrând într-o biserică ori rostind acele cuvinte sau făcând acele gesturi care ne-ar putea descoperi drept creştini.” (Părintele Nicolae Steinhardt). De aici pornesc toate relele.

Astfel, credem că noi, membrii Bisericii, cei care l-am cunoscut pe Hristos, ar trebui să pornim de la lucruri elementare, ca în clasa I-îi, oferindu-le celor din jur mai multă dragoste, ajutându-i în descoperirea celelaltei realități a vieții. ”Misiunea Bisericii este de a crea în fiecare membru al ei convingerea că starea normală a personalităţii omeneşti o constituie nemurirea şi veşnicia, iar nu temporalitatea și moartea, și că omul este un călător care prin moarte și temporalitate înaintează spre nemurire și spre veșnicie.”, ne sfătuiește Sf. Iustin Popovici.

Să-i încurajăm chiar pe cei mai întunecați sau îndepărtați de la adevăr, arătându-le că ”numai lângă Dumnezeu omul află bucuria cea adevărată şi veşnică.” (Sfântul Paisie Aghioritul).

Să rupem lanțurile păcatelor și patimilor care ne mențin în întuneric.

Preot Octavian Moșin