Tinerii și misiunea lor

Tinereţea este cea mai dinamică şi, poate, cea mai frumoasă perioadă a vieţii noastre. Cuprins de avânt şi de entuziasm, fiecare tânăr îşi închipuie că poate cuprinde necuprinsul şi are puterea de a răsturna munţii. De multe ori, mânaţi de idealuri, junii merg cu pieptul înainte, încercând să înfrunte pericole şi provocări care le depăşesc puterile. Iar după înfrângerile care, de altfel, nu se lasă mult aşteptate, urmează amărăciunea deziluziei.

Dar oare este obligatoriu ca fiecare tânăr să treacă prin aceste experienţe amare şi să nu existe nici o cale de a le ocoli? Soluţia pentru această problemă o aduce Biserica; aceasta îndeamnă tinerii să fie curajoşi şi temerari şi să înfrunte pericolele, oricât de mari nu ar fi ele, dar cu o singură condiţie – să facă toate acestea spre slava Domnului şi cu încredere în El.

La 15 februarie Biserica celebrează Ziua Tineretului Ortodox, un prilej foarte bun de reflectare asupra comportamentului şi scopurilor tânărului contemporan.

Cugetând asupra tendinţelor moderne, nu e greu să ne dăm seama că Biserica are tot mai puţin loc în sufletele tinerilor, iar creştinismul practicat de aceştia este superficial şi chiar deformat. Cu toţii ştim care sunt motivele acestei stări a lucrurilor – influenţa internetului, a televizorului, a publicităţii şi aşa mai departe. Tinerii sunt acuzaţi de indiferenţă şi de comportament imoral. Această atitudine în general negativistă şi de respingere a societăţii faţă de tineri, provoacă repulsie, iar fisura socială devine şi mai mare.

Nu este nevoie de teorii şi de formule pentru a depăşi această criză şi pentru a determina tinerii să-şi revadă standardele de viaţă. Unicul lucru care trebuie făcut, este promovarea exemplelor şi a experienţelor Bisericii. Ortodoxia are numeroase modele de oameni care au ştiut să trăiască şi să se jertfească pentru credinţa lor încă din timpul tinereţii.

Aceste modele trebuie promovate activ, atât de pe amvon, cât şi prin activitate misionară. Iar cei care susţin că exemplele Bisericii sunt depăşite şi nu pot răspunde necesităţilor tinerilor secolului XXI, greşesc din start, deoarece pun la îndoială sau nu cunosc caracterul universal şi veșnic al Învăţăturii Evanghelice.

La 15 februarie, de rând cu Ziua Tineretului Ortodox, Biserica cu hramul „Întâmpinarea Domnului” din incinta Universităţii de Stat din Moldova îşi sărbătoreşte hramul. Cu acest prilej, vă invităm, dragi tineri, să fiţi alături de noi în această zi, îndemnându-vă să ne rugăm împreună pentru o trăire a tinereții cât mai bineplăcute Domnului. Iar pentru ca peste ani amintirile să fie cât mai luminoase, încredeţi-vă în Biserică, urmaţi sfaturile acesteia şi fiţi răbdători, or anume astfel se dobândeşte virtutea care, într-un final, aduce răsplata veşnică.

Preotul Octavian MOȘIN


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Arhiva

Înscris în


Resurse


free counters