Vrem creştini responsabili!
Chestiunea frecventării bisericii a fost mereu discutată în societate, în special se vorbește că e același contingent de oameni şi cam acelaşi număr de persoane.
Ne referim la acest subiect în Postul Mare, când mai multă lume creştină vine la biserică pentru a primi Sfintele Taine. Cu toate acestea, statisticele nu sunt dintre cele mai îmbucurătoare, or doar circa 20 la sută din populaţie trece pragul bisericii în această perioadă.
Evident, datele sunt relative şi variază de la localitate la localitate. Orășenii sunt mai pasivi, pe când la ţară lumea e mai responsabilă faţă de post, rugăciune, participare la serviciile divine etc.
Credem că populaţia nu se mobilizează la biserică nici în perioada postului, deoarece nu este îndrumată sau crescută în duhul rugăciunii. Dacă vârstnicii noştri mai vorbesc despre Dumnezeu, despre necesitatea credinţei, atunci actualii părinţi prea rar se referă la elementul religios. Iar dacă nu avem părinţi responsabili faţă de cele sfinte, comunitățile îmbătrânesc, copii și tinerii pot fi numărați pe degete.
Dar, în pofida sondajelor, suntem optimişti și acest sentiment de încredere în viitorul ortodoxiei în Republica Moldova este alimentat de enoriașii conștiincioși, trăitori, care, sub ochii noștri, au crescut atât de mult duhovniceşte.
Nici nu se pune problema ca toată lumea să fie adusă în sfintele lăcaşe. Mulţi acceptă Biserica, însă nu se regăsesc, se plictisesc… în biserică, au alte priorităţi.
Şi Biserica pune accent pe calitatea vieţii credincioşilor, nu doar pe numărul acestora.
Cu toate acestea, noi, slujitorii, putem și trebuie să-i ajutăm pe cei botezați să redescopere drumul către sfintele lăcașe. Și în acest sens am observat că sunt benefice întâlnirile cu enoriaşii la domiciliu, unde aflăm mai multe unul despre altul şi putem realiza o catehizare destul de eficientă. Dacă am fi mai des în casele credincioşilor, ne-ar fi mai uşor să comunicăm şi să ne ajutăm reciproc.
Or, parohia asta este o familie creştină extinsă.
Atâta timp cât nu dăinuie această atmosferă familială, cât oamenii nu comunică, ba chiar nici nu se cunosc între ei, e foarte dificil de a extinde parohia.
Omul de astăzi este foarte retras şi egoist în ale sale, nu este gata la jertfă sau dăruire, spre care ne îndeamnă ortodoxia. Dar într-o discuție de la suflet la suflet își poate găsi ascunse bunătatea și generozitatea pe care i le-a implantat Dumnezeu.
Să-i spuneam seamănului nostru, aidoma părintelui Gheoghe Calciu-Dumitreasa: „Vino în Biserica lui Hristos! Ca să înveţi ce este inocenţa şi puritatea, ce este blândeţea şi ce este iubirea. Vei afla care este rostul tău în lume, care este sensul existenţei noastre. Spre stupoarea ta, vei afla că viaţă noastră nu sfârşeşte în moarte, ci în înviere; că existenţa noastră este spre Hristos şi că lumea nu este doar un moment gol, în care să stăpânească neantul. Vei avea o nădejde şi nădejdea te va face tare. Vei avea o credinţă şi credinţa te va mântui. Vei avea o dragoste şi dragostea te va face bun.”
Turma lui Hristos e mică, poarta celor care râvnesc Împărăţia Cerurilor e îngustă.
Urmează să trezim inima celor din jur spre pocăinţă, căci doar lepădând păcatele ne apropiem de Dumnezeu, dar şi de aproapele.
Preot Octavian Moşin
Lasă un răspuns