M-a impresionat textul, unde era descris cum un vestit pictor bisericesc pe când zu­grăvea o scenă în biserică, şi-a prins o lan­ternă de scufie pentru ca să nu cadă umbra sa pe pictură.

Probabil, că exact aşa ar trebui să pro­cedăm cu toţii în viaţa noastră duhovni­cească. Să nu aruncăm umbră prin toate în­deletnicirile zilnice asupra lucrurilor care le facem sau ar trebui să le înfăptuim pentru Hristos.

În orice lucru, la fiecare pas adesea căutăm recompensă, profit sau măcar un cuvânt bun. Ne place când cineva ne ridică în slăvi, când ne mângâie pe cap şi ne spune cât de bravo suntem, cât de corecţi, cât de frumoşi şi înţelepţi.

S-ar părea că este un fenomen absolut fi­resc. Dar să ne străduim a face cât mai mul­te lucruri fără a etala, fără a evidenţia „eu”- l nostru, fără a arăta că graţie nouă s-a înfăp­tuim o anumită lucrare, realizare, eveniment istoric etc.

Toate câte le facem să fie în numele Domnului, care realmente se implică în orice mişcare umană. Astfel, să permitem dumnezeirii să lumineze întreaga noastră viaţă, să ne descopere cele neştiute şi neexplorate şi prin aceasta să pătrundem tot mai mult în realitatea spaţiului şi lucrării divine pe pământ.

Desigur, avem şi meritele noastre, truda pe care o depunem, dar care ar trebui să rămână în lumina lui Hristos.

Nu cumva cele bune câte le facem să le ştergem prin orgoliu, îngâmfare, prea mare încredere în puterile proprii şi alte păcate de­loc uşoare, şi de care trebuie să ne ferim.

Corectitudinea este bună în viaţă şi-i re­comandată, dar nu se numără printre daruri­le Duhului Sfânt. Să lucrăm virtutea şi viaţa noastră va fi plină de binecuvântare şi lumină de Sus.

Preot Octavian Moșin