Cu smerenie spre iertare
Iată că ne despart doar câteva săptămâni pregătitoare până la intrarea în Postul Mare. Această perioadă începe cu un îndemn la smerenie, care este capabilă să ierte toate păcatele, căci este rădăcina şi izvorul tuturor virtuţilor, însuşi Domnul Iisus Hristos a pus în practică această virtute la Cina cea de Taină, când a spălat picioarele ucenicilor Săi.
Ba mai mult, până astăzi El ne îndeamnă: „Învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre” (Matei 11, 29). Hristos este pildă de smerenie şi vrea ca toţi să înţeleagă că ea este o calitate absolut necesară pentru cei ce vor să intre în împărăţia Cerurilor.
Oricât de mult n-am pribegi în lumea aceasta şi cât de mult nu ne-am afla în mrejele celui viclean, să fim capabili de a ne deschide uşile sufletului pentru pocăinţă. „Nu există păcat de neiertat, în afară de păcatul nepocăit” – zice Sfântul Isaac Sirul. Important este ca fiecare dintre noi să ajungă la acea clipă de venire în sine a fiului risipitor, să fie gata pentru a se pocăi şi capabil de a se întoarce pe drumul cel adevărat. Să-i urmăm în toate Domnului Hristos, căci El este „Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6).
Să fim mereu cu inima împăcată şi în pace cu cei din jur. Oriunde ne-am afla putem întâlni pricină de sminteală, dar aceasta trebuie înlăturată. Sminteala este o slăbiciune. Dacă ne-am maturiza duhovniceşte, slăbiciunile semenilor noştri nu ar mai fi pentru noi pricină de sminteală. Este mult mai uşor să judeci pe cei din jur decât să-ţi stăpâneşti puterile patimilor tale. Să ne stăpânim orice pornire păcătoasă şi să încălzim sufletele noastre cu virtutea, prin care dobândeşti mântuirea.
Preot Octavian MOȘIN
Lasă un răspuns