Duminică, 28 august, când Biserică ortodoxă sărbătoreşte Adormirea Maicii Domnului, Sfânta Liturghie la biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM, a fost oficiată de un sobor de preoţi şi diaconi, în frunte cu preotul paroh Octavian Moşin.

„Duminica este ziua Domnului, iar fiecare zi de Duminică ne aminteşte că Hristos a Înviat. Iar ziua de astăzi se suprapune frumos cu un praznic Împărătesc închinat Maicii Domnului. Multe sărbători sunt consacrate acestei Prea Sfinte Fecioare, dar astăzi e cea mai aleasă sărbătoare. Moartea Maicii Domnului este de fapt mutarea ei la Viață, după cum cântăm și în troparul sărbătorii: „Mutatu-te-ai la viata ceea ce esti Maica Vietii”. Din acest motiv, această sărbătoare nu este tristă, ci una care ne umple de bucurie.

Cu regret, noi nu am învăţat să-L iubim pe Dumnezeu, nu am învăţat să o iubim pe Maica Domnului ca pe cea mai sfântă şi mai aleasă Maică din neamul omenesc, noi nu am învăţat nici să ne iubim părinţii, să ne iubim pe noi înşine şi pe toţi ceilalţi faţă de care trebuie să dăm dovadă de dragoste.

De atât ne este greu să înţelegem cât de mult ar trebui să o iubim pe Maica Domnului şi să o aducem în viaţa noastră, or acest lucru nu este posibil dacă nu am simţit căldura mamei, dragostea mamei. Iar ceea ce ne-a oferit mama noastră reprezintă doar o mică parte din dragostea pe care o are Maica Domnului faţă de fiecare dintre noi”, a spus părintele Octavian în predica sa.

Totodată, părintele nu doar le-a vorbit celor prezenţi la Sfânta Liturghie despre această sărbătoare, dar și a îmbogățit cuvântarea sa prin frumoasele versuri ale lui poetului Grigore Vieru, închinate mamei. Nu putem să indentificăm pe cineva care a vorbit şi a scris despre mamă mai frumos decât Grigore Vieru, cel, care prin întreaga sa poezie a vorbit despre mamă ca despre o femeie sfântă.

„Chipul tău, mamă,
Ca o mie
De privighetori rănite,
Ochii tăi
În care s-au întâmplat
Toate
Câte se pot întâmpla
Pe lume!
Lacrima ta:
Diamant ce taie-n două
Oglinda zilei.
Nedespărţită de cer
Ca apa de uscat,
Locuieşti o casă
Cu două ferestre:
Una ce dă spre viaţă,
Alta cu faţa spre moarte,
La fel de limpezi amândouă.
O, mamă,
Spre mine mâinile-ţi întinde:
Spre cel
Care cu dor te-aşteaptă,
Şi ţie apropiindu-mă,
Apropie-mă liniştii ce eşti.
Acum şi-ntotdeauna. ”

Grigore Vieru