Și în acest an am ajuns la Paștile Blajinilor. În unele zone ale țării a fost imposibil de a realiza acest obicei local și de a merge la cimitir pentru a-i pomeni pe cei adormiți. Cu toate acestea mulți au insistat să ajungă la mormintele acestora pentru că așa e regula, e tradiție. Unii au găsit mormintele acoperite cu crengi, zăpadă… în noroi… oricum sunt împliniți că au ”pomenit” rudele decedate.

Temenul pomenire este denaturat de unii, pentru că nu mai presupune o slujbă sau o rugăciune pentru cei adormiți. Include mâncare, băutură, bancuri… pomene, lumânări aprinse… numai nu rugăciune.

Apare fireasca întrebare: ”De acestea au nevoie cei adormiți?”.

Sigur că NU! Ceea ce exteriorizăm ar trebui să izvorască dintr-o inimă rugătoare, deci iubitoare. Și nu așa ar trebui să ne arătăm dragostea față de cei adormiți.

Vremea tristă de afară, ninsorile din ultimele zile au adus mai multă lume în biserică. Nu am văzut la anii mei atâta lume la slujba din Duminica Tomei. Unii credincioși au recunoscut că nicicând nu au trăit atât de frumos această zi, înțelegând că legătura între noi, cei din lumea asta, și ei, cei de dincolo, mereu a fost una de la suflet la suflet. Rugăciunea ne unește și ne împlinește!

Deși nu e voie să neglijăm sau să pângărim cimitirele, să nu păgânizăm sărbătorile religioase, care ar trebui să culmineze cu rugăciunea comună. Să nu transformăm rugăciunile pentru cei decedați în beții, petreceri… risipă de bani.

Să le facem cât mai des câte un ”Paști”. Or, acest lucru se întâmplă de fiecare dată când îi reînviem în inimile noastre, rugându-l pe Bunul Dumnezeu să se milostivească asupra lor.

Să-i menținem vii prin rugăciune și amintire sau pomenire, pe cei care nu mai sunt doar trupește lângă noi, căci sufletește nu murim.

Nimic nu-i ajută pe cei adormiți ca rugăciunea cu osârdie! Asta s-o facem mai întâi, iar celelalte, adesea, sunt de prisos.

Unii îmi vor reproșa zicând că fac milostenie pentru adormiți. Aceasta, însă, se face mai în ascuns, cu un sărman și poate cumva mai altfel. Să îngrijim de un bolnav, să postim o zi în plus, să ajutăm un nevoiaș… și toate acestea de dragul sufletelor celor adormiți, care ne sunt dragi și au nevoie de rugăciunea și dragostea noastră. Vă asigur, la Domnul va fi mult mai primit dacă vom recurge la astfel de procedee!

Să nu uităm că toate câte le înfăptuim au sens doar fiind convinși că Hristos a Înviat!

 

Preot Octavian Moşin