Preoți originari din republica noastră își duc ascultarea cu râvnă în Italia
Acum câteva zile am mers cu un spectacol creștin în câteva comunități ortodoxe din nodrul Italiei. Acolo am întâlnit și am avut posibilitatea să comunic cu mai mulți preoți vrednici, care au mers în orașele italiene unde a fost nevoie de un slujitor. Sunt preoți muncitori și cu râvnă aparte. Nu le este deloc ușor.
Poposind într-o țară străină, au fost nevoiți, mai întâi, să învețe limba, să stea departe de familie, fiind imposibil să te stabilești pentru început cu toți ai casei. Ulterior au mers prin parcuri, gări și alte locuri publice să ”pescuiască” credincioșii împrăștiați. Cu greu se mijlocește dobândirea unui spațiu de rugăciune.
Majoritatea au obținut darea în folosință a unor lăcașe romano-catolice. E greu să te întreții, căci de la biserică mulți bani nu se adună. Majoritatea muncesc din greu de luni până vineri și doar duminica și la sărbătorile împărătești își permit să slujească.
Această trudă se merită, căci pentru credincioșii noștri doar biserica este un loc sigur și de încrede, unde se adună, împărtășind bucuriile, scârbele, nevoile și toate laolaltă.
Vă prezentăm câteva secvențe video cu relatări ale unor slujitori:
A realizat pr. Octavian Moșin
Lasă un răspuns