Nu știu la ce vârstă devenim maturi. Când aveam optsprezece ani, credeam că la șaptesprezece, iar când anii s-au adunat mai mulți, am impresia că maturitatea abia ur-
mează să vină. Am întâlnit tineri cu judecată și chibzuință de moși, dar și oameni trecuți prin ani fără a aduna pe chip și în inimă înțelepciunea vârstei și a experiențelor.

După ce l-am cunoscut pe părintele Octavian Moșin, parohul Bisericii Întâmpinarea Domnului, am înțeles că în cazul preoților, al celor cu har și totală dăruire, maturitatea vine altfel. E ca în poveștile noastre cu Feți-Frumoși – cresc într-o zi cât alții într-un an, dacă nu și mai accelerat. Îl întâlnești în cale pe preotul tânăr – prin energie, discurs debordant, prin proiectele noi despre care îți vorbește, iar când îți iei la revedere, ai impresia că ai stat de vorbă cu un duhovnic din generația bunicilor noștri – prin râvnita pace și liniște pe care ți-o lasă, prin încrederea că poți deveni mai bun.

Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina spunea: „Preotul sfânt odihnește inimile credincioșilor, aduce pace conștiinței lor, se face pildă și model al vieții creștinești și în-
truchipează icoana vie și perceptibilă a cultului creștin.”

Nu știu dacă preotul Octavian Moșin este un sfânt, dar că este un model de cum să fii creștin o cred toți cei care vin să ia lumina harică din predicile, pildele și povețele lui.

A făcut din capela Universității de Stat din Moldova un loc de rugăciune al tuturor vârstelor. Dar e supranumit Preotul tinerilor. Oricine intră pentru prima dată acolo la slujbă remarcă prezența unui număr mare de tineri și de copii. Cei care se află la început de drum au încredere în preotul lor, pentru că au în față un om care face ce spune și e deschis să implice în activități pe oricine vrea să crească spiritual alături de el.

O parohie în capitală e cu totul altceva decât una la sat. La oraș trebuie s-o aduni, s-o atragi și s-o cultivi. Prin lecțiile de catehizare, prin articolele publicate în ziare și pe blog, prin conferințele organizate, prin invitarea unor mari personalități teologice și numai în cadrul Serilor duhovnicești, părintele Octavian Moșin dovedește că își dorește turma instruită. E ca și cum ar afirma, precum Părintele Nicolae Steinhardt: „Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proşti. Ne cheamă să fim buni, blânzi, cinstiți, smeriți cu ini-
ma, dar nu tâmpiți”.

Oficial, părintele Octavian Moșin a împlinit recent 40 de ani. Dar toți cei care l-au felicitat − cu un cuvânt rostit sau scris, cu un gând bun, cu o rugăciune din inimă – știu: e prea puțin ca să devii un slujitor al lui Hristos așa cum îl cunoaștem.

Părintele, prin harul dumnezeiesc care a coborât peste creștetul său, e dintotdeauna.

Și cu acest prilej ne urăm nouă să fie întotdeauna!

Ludmila PĂDUREȚ, lector superior la USM, enoriașă a Bisericii Întâmpinarea Domnului