În anul 2005 m-am pomenit în calitate de student, cam târziu, la Facultatea de Litere a Universităţii de Stat din Moldova. Acolo am auzit de trista veste că renumitul filolog Nicolae Corlăteanu a plecat în lumea drepţilor.

Se vorbea despre un dascăl de excepţie, de un profund cercetător, despre un om smerit şi plin de dăruire. Aşa era prezentat studenţilor fondatorul lingvisticii româneşti din Republica Moldova.

Abia după trecerea distinsului savant din această viaţă, am început să-l cunosc prin scrieri, discipoli, mai târziu şi prin intermediul familiei. Am înţeles că avem o aleasă moştenire lingvistică, căci nu e domeniu sau direcţie de cercetare, care să fi rămas în afara preocupărilor savantului: istoria limbii şi gramatica istorică, lexicologia şi lexicografia, fonetica şi fonologia, morfologia şi sintaxa, romanistica şi limbile neoromanice, derivatologia, sociolingvistica, cultivarea limbii, istoria filologiei etc.

Academicianul Nicolae Corlăteanu vine din generaţia patruzecistă, dar şi dintr-o dinastie de preoţi din zona Lăpuşnei, care i-a sădit germenele credinţei, i-a insuflat dragostea pentru carte, pentru tot ce este frumos şi vrednic de urmat în viaţa aceasta.

Şi dacă s-a născut la finele perioadei ţariste, a trecut prin anii interbelici, de marele război, precum şi prin vitregiile sovietice, în urma cărora a avut de suferit. Dumnezeu, însă, i-a dat zile să se bucure de alte timpuri, pline de libertate, deşi încă vitrege după grai şi suflet.

La întrebarea firească ce şi-o punea: „Ce este într-adevăr sufletul omului?” răspundea: „Este un instrument muzical ce trebuie ţinut totdeauna în tonalitate majoră, armonică, justă, pentru că dacă a falsificat o dată, va cânta fals şi în continuare”.

A încercat să fie simplu şi corect, făcându-şi datoria aşa după cum îşi duce ascultarea un monah evlavios. Dacă nu ar fi fost lingvist, putea ajunge un preot bun, căci avea stofă de dascăl şi de slujitor.

Ajunși la acest popas aniversar al academicianului, prezentăm un modest album cu poze și câteva gânduri expuse în operele sale. Încercăm să scoatem în evidență complexa personalitate și unele crâmpeie din lunga sa viața pământească.

Acest lucru nu ar fi fost posibil, dacă nu se implicau colegii și discipolii de la cetdră, membrii familiei, în special fiul Alexandru, precum și colaboratorii Muzeului Național de Istorie al Moldovei, care au organizat o expoziție originală, dedicată centenarului de la nașterea academicianului.

Să fie toate întru slava Domnului și spre veșnica odihnă a regretatului savant.

Preot Octavian Moșin